Victorie muncită la Petroșani

19 Sep. 2009, 15:17 Campionat
Victorie muncită la Petroșani

Jiul a învins cu scorul de 1-0 CSM Râmnicu Vâlcea printr-un euro
gol marcat de Ionuț Luțu și „minerii” rămân neînvinși cu șanse
reale la primul loc. Cea mai grea partidă susținută de Jiul, acasă,
nu a rupt gura târgului, dar nici nu lăsat impresia că echipei lui
Daniel Timofte și Damian Militaru i-ar putea scăpa victoria printre
degete.

Mereu cu un pas în fața adversarului, Jiul și-a creat cele mai
clari ocazii de a marca prin Mircea Ilie, Răduțoiu, Șerban și
Antohi, iar golul lui Luțu din minutul 62 a venit pe fondul de
dominare al gazdelor. La o lovitură liberă de la 22 de metri, Luțu
își intră în rol și îl lasă mască pe portarul Rusandu cu un balon
aproape de vinclu. Schimbările inspirate făcute de gazde au
contribuit din plin la victoria muncită, iar Jiul răsuflă în ceafa
lui U Cluj și UTA, semn că în Vale nu se glumește cu
promovarea.

Clinci la final de
meci

Dacă în timpul partidei dintre Jiul și Râmnicu Vâlcea jucătorii
celor două formații și-au văzut de treabă și au evitat pe cât
posibil să aibă ieșiri nesportive, la finalul partidei nervii au
explodat. Antrenorul de la Râmnicu Vâlcea, Alin Artimon ,a avut
ceva de împărțit cu atacantul „minerilor”, Andrei Antohi, moment în
care a intervenit antrenorul secund Damian Militaru pentru a calma
spiritele.


„Se mai întâmplă la un joc de fotbal. Important este
că am obținut o victorie muncită și importantă”
,a
spus Militaru. Jucătorii Jiului au făcut prin această victorie un
frumos cadou directorului sportiv George Boboc, a cărei zi de
naștere a fost chiar în ziua jocului.


Indicații prețioase
de la patron

Finanțatorul echipei Jiul, Alin Simota, a avut și în acest meci un
rol important. Înarmat cu foaia de joc, răbdare și indicații
patronul a venit în sprijinul antrenorului Daniel Timofte cu câteva
sfaturi.

Astfel Timofte a făcut unele schimbări chiar la indicația lui
Alin Simota. Cea mai a fost inspirată schimbare a fost făcută,în
minutul 40 atunci când Gabi Apetri, care a părăsit terenul nervos,
a fost înlocuit cu autorul singurului gol al meciului, Ionuț
Luțu.

Articol scris de: Loredana
Juglea

19 Sep. 2009, 15:17 Campionat
Pe aceeași temă