Victorie cu emoții și mult noroc în confruntarea cu „Voluntarii”

Adrian Soare, Marius ANGHEL 14 Sep. 2014, 12:38 Campionat

Cu emoții, însă aflată sub tutela Zeiței Fortuna, Gloria Buzău a izbutit, sâmbătă, în cea de-a treia etapă a Ligii 2, să își treacă în cont toate cele trei puncte puse la bătaie în meciul de pe teren propriu cu FC Voluntari. La final tabela de marcaj a indicat 1-0 în favoarea echipei din Crâng, care, astfel, a bifat cea de a doua victorie din actuala ediție de campionat.

Prima repriză a aparținut oaspeților, aceștia ținând să-i anunțe pe buzoieni că vor avea viață grea, deoarece au venit cu gândul să câștige. După câteva minute de la începerea jocului, gazdele au simțit cum le trece glonțul pe la ureche atunci când, aflat singur cu portarul, Zaharia a tras de la zece metri puțin pe lângă. Ceva mai târziu, formația pregătită de ,,Vioară” a avut o tresărire prin Burlacu (25), al cărui șut de la distanță a fost deviat peste transversală.

Ilfovenii și-au arătat din nou colții, dar numai intervenția providențială a lui Stoicescu la mingea șutată din apropiere de Achim a făcut ca tabela să ramână imaculată. „Voluntarii” și-au continuat șarjele ofensive, iar Voduț (32) a irosit și el o mare ocazie, trăgând de la 12 metri puțin pe lângă stâlpul din stânga porții și astfel Gloria a scăpat cu fața curată. Până la sfârșitul reprizei, oaspeții și-au mai creat încă două situații prin Roșu (37) și Zaharia (41), rămase însă fără rezultat.

După pauză, lucrurile s-au schimbat în teren, echipa din Crâng reușind să dea lovitura decisivă grație lui Răduca (50), acesta trimițând mingea în vinclu cu un șut frumos din colțul careului mare. Golul le-a dat mai mult curaj buzoienilor, care au mai avut câteva ocazii, dar Burlacu (62), Pușcașu (80) nu au nimerit ținta, iar șutul noului intrat Tigoianu (82) a fost blocat de portar.

Formația ilfoveană a forțat egalarea, dar apărarea Gloriei dirijată de Vlaicu și goalkeperul Stoicescu, aflat în zi de grație, au fost la datorie și ultimul fluier al arbitrului a consființit o victorie norocoasă a gazdelor.  

GLORIA BUZĂ‚U    1
FC VOLUNTARI    0

Răduca ”50

Cr. Stoicescu – Cl. Dumitrescu, Ct. Vlaicu, Amet, D. Ghiță – N. Popescu, G. Marcu (cpt.), Pușcașu, D. Burlacu (M. Voicu ”90+2) – Bobe (R. Dumitru ”57), Răduca (Tigoianu ”74)
Antrenor: Ion Viorel

Botaș – Moga, Mitache, C. Achim, Fl. Maxim – G. Deac (V. Mihai ”55), S. Rădoi (cpt.)(Bg. Barbu”65), Todoran, C. Roșu (Ad. Bălan ”59) – Voduț, Al. Zaharia
Antrenor: Ilie Poenaru

Articol și foto de Adi SOARE

Adrian Soare, Marius ANGHEL 14 Sep. 2014, 12:38 Campionat
Pe aceeași temă