Victoria cu Academica i-a consolidat Daciei Unirea locul pe podium. Clinceniul începe cu stângul sub conducerea noii bănci tehnice

Marius ANGHEL 21 Mar. 2016, 12:54 Campionat
Victoria cu Academica i-a consolidat Daciei Unirea locul pe podium.** Clinceniul începe cu stângul sub conducerea noii bănci tehnice

După victoria cu 1-0 de sâmbătă, de pe teren propriu, din partida cu FC Academica Clinceni, Dacia Unirea și-a consolidat locul al treilea în Seria întâi a Ligii a II-a, un succes la care și-a adus aportul și galeria brăileană. Din primul și până în ultimul minut de joc la meciului, tinerii susținători ai formațiai brăilene au cântat și și-au încurajat favoriții, iar fotbaliștii Daciei Unirea le-au mulțumit la finalul partidei.

Meciul din etapa a 23-a nu a fost unul spectaculos și cu prea multe situații de gol, așa cum a fost de exemplu cel cu Rapid, a fost unul de angajament controlat de echipa pregătită de Alin Pânzaru. Multe minute s-a jucat între cele două careuri pentru că niciuna dintre combatante nu a dorit să riște.

Prima mare ocazie de gol a partidei a fost ratată de Frunză (11) care a trimis mingea, cu latul, din colțul careului de 6 metri, pe lângă vinclul porții apărate de Marinescu. Academica a ripostat în minutul 15, însă Mitrea, atent, a reușit să blocheze mingea într-un duel cu Bruno Martins. Trei minute mai târziu, Petean s-a distrat cu jucătorii din flancul stânga al apărării oaspeților, a centrat în fața porții, iar Muscă a plasat mingea cu latul, din șase metri, în stânga portarului și Dacia Unirea deschidea scorul pe Municipal. Pe fondul unui meci echilibrat, oaspeții au obținut o lovitură liberă la 28 metri de poarta lui Mitrea, dar Vențer a șutat pe lângă țintă, iar în penultimul minut de joc al primei reprize Kuku i-a așezat mingea lui Neagu, însă mijlocașul oaspeților a șutat imprecis.

La reluare, Niță și Costel Roșu, în două rânduri, au creat panică în careul advers, dar niciunul dintre ei nu a ales soluția potrivită, iar oaspeții au scăpat fără a primi gol. Academica a replicat prin două șuturi de la distanță ale lui Neagu și Bruno Martins, brăilenii au avut la rândul lor două situații de poartă prin Gicu Iordache (min. 63) și Enciu (min. 66), însă tabela nu s-a mai modificat. Formația vizitatoare a rămas în inferioritate numerică din minutul 84, când Patriche a primit al doilea cartonaș galben și implicit pe cel roșu. Niciuna dintre combatante nu a periclitat poarta adversă până la finalul jocului, iar meciul s-a încheiat cu victoria meritată a echipei brăilene.

„Este o victorie muncită. Am avut pragmatism și inteligență în joc pe finalul partidei, nu ca în jocul cu Rapid și am obținut trei puncte importante în fața unei echipe care declarase că vrea să promoveze în prima ligă. Punctele au o valoare deosebită privind prin prisma participării la turneul play-off. Am avut ceva emoții când a fost eliminat jucătorul echipei vizitatoare, pentru că noi am mai avut surprize neplăcute când am evoluat în superioritate numerică, însă de data aceasta am gestionat foarte bine finalul de meci. Ne-am păstrat tradiția de echipă invincibilă pe teren propriu”, a declarat Alin Pânzaru.

Tehnicianul brăilean a vorbit și despre cele două meciuri din această săptămână, cel de miercuri de la Dunărea Călărași și cel de sâmbătă de la Gloria Buzău. „Avem două meciuri dificile însă nu mergem în excursie ci să adunăm puncte. Dunărea Călărași a terminat sezonul de toamnă pe primul loc, va fi un meci interesant în opinia mea, pe care bineânțeles ne dorim să-l câștigăm apoi mergem la Buzău unde de asemenea vrem să facem o figură frumoasă”, a mai spus Pânzaru.

DACIA UNIREA BRĂ‚ILA        1
FC ACADEMICA CLINCENI    0

Muscă ”18

Mitrea – Niță, L. Ivan, Ghiocel, Stănciulescu – C. Roșu (Onofraș ”87), M. Dima (G. Iordache ”60), Petean, Frunză (cpt.) – M. Enciu (S. Nicoliță ”76), Muscă
Rezerve neutilizate: Olaru – Pușcașu, D. Oprea, Necoară
Antrenor: Alin Pânzaru

Marinescu (cpt.) – Homei, D. Lung, Patriche, Fl. Ștefan (Cr. Matei ”74) – Bruno Martins (Antohi ”79), Olariu (Dobrosavlevici ”86), Al. Neagu, Vențer, D. Benzar – Kuku
Rezerve neutilizate: H. Iancu – C. Gheorghe, V. Budeanu, Cherteș
Antrenor: Mugur Bolohan
Eliminat: Patriche ”84 (cumul de cartonașe galbene)

Stadion: Municipal (Brăila); Spectatori:300; Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici 3; Asistenți: Cosmin Vătămanu 3 și Alexandru Midvichi 3 (toți din București); Jucătorul meciului: Alexandru Muscă 3.

Articol scris de Costel FILIP

Marius ANGHEL 21 Mar. 2016, 12:54 Campionat
Pe aceeași temă