Victoria Brănești ridică ceața din Seria I

22 Nov. 2009, 10:53 Campionat

Victoria Brănești a obținut o victorie clară împotriva
Concordiei Chiajna, după un derby care s-a ridicat, de multe ori,
peste nivelul, chiar, Ligii I.

Începutul partidei a fost pus sub semnul întrebării, când tot
Brăneștiul și stadionul „Cătălin Hâldan” era învăluit de o ceață
deasă de o tăiai cu cuțitul. Cu câteva clipe înainte ca echipele să
pășească pe teren, organizatorii au găsit soluția perfectă, aceea
de a da foc unui cauciu, fumul degajat urmând să risipescă ceața.
Soluția găsită și niciodată neîntâlnită pe un stadion de fotbal a
dat roade și meciul putea să înceapă.

Duelul celor doi portari a hotărât soarta partidei. Pentru Chiajna,
portarul Florin Niță a fost demon, încă din minutul 5, când a
primit gol după șutul-centrare trimis, de la mare distanță, din
tușă de către fundașul Eduard Nicola. Acesta a mai încasat un gol,
la o fază la care a uitat să iasă din poartă, pe o centrare a lui
Ispir, în minutul 26, Cornel Coman trimițănd cu capul din fața sa.
Același Florin Niță putea fi și eliminat, câteva minute mai târziu,
atunci când la agățat în careu pe Cornel Coman, scăpat singur, dar
arbitrul Berbecaru nu a văzut penalty și a lăsat jocul să continue.
Ghinionul Concordiei s-a risipit odată cu decizia lui Liță de a
înlocui portarul, în minutul 40.

Începând din acest moment, intră în șcenă portarul înger, Alin
Bordeianu, care avea să devină și jucătorul meciului. În minutele
41 și 44 el reușește să nu primească gol de la Martinescu, care
singur din careul mic, odată din cădere și altădată cu fruntea nu a
reușit să înscrie și astfel să readucă Chiajna în meci.

Repriza a doua a fost momentul în care Victoria Brănești a cedat
ostilitățile, lăsând Concordia să atace în valuri și pe atacanții
ei să rămână de mai multe ori față în față cu bravul portar, Alin
Bordeianu. Astfel, Laurențiu Diniță, în minutele 47, 58 și Silviu
Pană, în minutul 66, nu au reușit să trimită decât în portar și
Bordeianu menținea scorul înregistrat pe tabelă, încă din minutul
26.

În urma rezultatelor încheiate în această etapă a 15-a face ca
echipa Victoria Brănești să devină matematic campioană de toamna cu
două etape înainte de terminarea acestui tur de campionat 2009 –
2010. Aflată la prima participare, din istoria clubului, în Liga a
II-a, Victoria Brănești produce miracolul.

Articol scris de Laurențiu
Bătrînu

Foto: Florin Alboiu

22 Nov. 2009, 10:53 Campionat
Pe aceeași temă