Tehnicianul lui ACS Poli s-a declarat mulțumit de victoria, scor 4-1 cu Unirea Alba Iulia, prima obținută în noua formulă la Timișoara. Ca de obicei Vali Velcea a remarcat și minusurile din echipa sa dar e convins că ACS Poli poate lupta pentru pozițiile fruntașe.
„Am obținut victoria pe care o doream pentru a ține pasu cu plutonu fruntaș. Am început bine în ambele reprize, pe parcurs nu am ridicat ștacheta personalității fotbalistice. Dar e bine că creștem de la meci la meci. Am am și finalizat, în valuri bune, am jucat și haotic dar se văd lucruri bune. Nu ne rămâne decât să continuăm în același ritm. Să etalăm un joc frumos și eficient… Nu și-a câștigat nimeni un loc de titular, se joacă și în funcție de adversar. Schimbările poate nu se impuneau dar mai e nevoie de un dram de nebunie. Aș dori să văd o responsabilitate mai mare la jucători, o personalitate când au mingea la picior”, a declarat Velcea.
Antrenorul timișorean a remarcat și atmosfera sau mai degrabă lipsa acesteia de pe „Dan Păltinișanu”, acolo unde doar circa 500 de spectatori au sărbătorit la final prima victorie a lui ACS Poli. „E trist că e încă gol dar poate odată cu victoria, lumea va fi adusă la stadion. Am avut totuși și galerie, se mișcă lucrurile. Am văzut oameni fericiți care și-au ridicat cardurile VIP”, a spus tehnicianul.
Dacă la Alba Iulia situația e apăsătoare, antrenorul timișorenilor a făcut o paralelă cu ceea ce s-a întâmplat anul trecut în Banat: „Nu înseamnă că dacă ai salariul la zi câștigi toate meciurile. Uneori jucătorii se motivează și fără salar”.
Vali Velcea va pregăti cu optimism partida din weekendul viitor, cu liderul seriei B2, nou promovata Corona Brașov. „Urmează un meci cu liderul seriei la rezultate, nu și la joc. Urmează să pregătim în această săptămână acest joc, mergem să câștigăm la Corona, așa se va echilibra și campionatul Ligii a II-a”, a conchis antrenorul lui ACS Poli.
Formația timișoreană a adunat 5 puncte după trei partide și ocupă locul 5 în B2, cu un joc în minus. Unirea rămâne pe locul 4, cu șase puncte.
Articol scris de Cornel Biholari
Foto: Banat Sport