Vedeta Stelei și-a ajutat echipa a doua la Botoșani

05 Dec. 2009, 15:44 Campionat

Steaua II București a învins astăzi
cu 1-0 în deplasare la Botoșani printr-un gol reușit de Răzvan
Ochiroșii. Partida din cadrul ultimei etape a început mai bine
pentru gazde, care au ratat câteva ocazii incredibile, mai întâi
prin Ghiceanu, apoi prin juniorul Bordeianu care a tras peste
poartă din șapte metri, deși aceasta era goală.

După aceste ocazii și-a făcut
apariția în joc și centralul Lucian Rusandu, care a avut o manieră
de arbitraj pro-Steaua, lucru care i-a deranjat pe cei peste 3.000
de spectatori prezenți la meci. Imediat ce a venit fluierul de
final al primei reprize, întregul stadion botoșănean răsuna:
„Hoții, hoții, hoții”.

În partea secundă, antrenorul
steliștilor, Leo Strizu, îl introduce pe Ochiroșii în locul lui
Bîtfoi, iar aceasta a fost cheia succesului steluței mici în jocul
de astăzi, pentru că mijlocașul a marcat golul victoriei, după o
minge respinsă în față de portarul Dulceanu.

Un moment absolut penibil s-a
întâmplat în minutul 72. Mijlocașul Lazăr, de la Steaua II, a
rămas fără număr pe tricou în timpul partidei. „În
minutul 72, a fost ceva de senzație, stelistului Lazăr i-a căzut
numărul de pe trico în timpul meciului și stafful tehnic i l-a
lipit cu scoci. După care, în minutul 91, același Lazăr a luat
cartonaș galben pentru că scociul a cedat și a rămas iar fără număr
pe tricou”
, a relatat un oficial al fanionului.

Valeriu Iftime, foarte supărat pe
jucătorii săi

Înfrîngerea suferită cu echipa a doua a clubului din Ghencea l-a
supărat rău pe finanțatorul FC Botoșani. „Sunt prea
supărat ca să vorbesc. Mă supără scorul, mă supără atitudinea.
Bine, Steaua e o echipă bună, sunt fotbaliști buni, dar la noi se
vede că, dacă nu muncim pînă la ultima picătură, nu se poate. Fără
Apostol și cinci ani dacă jucăm nu dăm gol. Din nefericire, am mai
spus-o: dacă tot insistăm cu formulele astea cu Porfireanu și facem
ambiții să demonstrăm că fotbalul e mai … păcat. Eu nu fac echipa,
dar am și eu părerile mele. Păcat că am luat bătaie cînd nu
trebuia, în cel mai nepotrivit moment”
a afirmat
patronul Valeriu Iftime pentru MartorIncomod.ro

Andrei Ionescu : „Este diferenta
mare intre Sheriff si Botosani”

Unul dintre cei mai activi jucători de la Steaua II a fost
internaționalul de tineret Andrei Ionescu. „Asta a fost
decizia conducerii de a mă trimite la echipa a doua. Am,
respectat-o și mă bucur că am cîștigat. Publicul a fost cu ei, dar
important este că am reușit să cîștigăm”
, a declarat
după meci Andrei Ionescu.

Acesta a mai evoluat în această
toamnă la Botoșani, mai exact pe 13 octombrie cînd „tricolorii
mici” au întîlnit reprezentativa similară a Insulelor Faroe, iar
astăzi a jucat la Botoșani, după ce miercuri a fost utilizat 25 de
minute în partida Sheriff Tiraspol – Steaua București din Europa
League.

„Este diferență mare
între Sheriff și Botoșani, dar nu este nici o problemă. Dacă voi fi
trimis să mai joc la echipa a doua, o voi mai face”
,
a afirmat Ionescu pentru MartorIncomod.ro. Acesta a mai declarat că
luni nu va evolua împotriva fostei sale echipe Universitatea
Craiova.

Leo Strizu : „Nu am să spun ca
m-au ajutat arbitrii”

„Nu o să vedeți din partea mea să dau vina pe arbitri
sau acum să le spun că m-au ajutat, deoarece acum dacă analizăm
foarte bine jocul, meritat a fost roșul, meritate au fost
galbenele, nu ați avut penalty ca să spuneți că nu v-a dat, v-a
lăsat, nu v-a oprit, am cam văzut reacțiile tribunelor, dar vreți
să vă spun ceva? Uitați-vă că aveți fișa de joc, vedeți ce juniori
avem noi, ce seniori aveți voi. Noi încercăm, nu avem voie să
promovăm, nu avem voie să retrogradăm, vrem să creștem jucători.
Felicit echipa FC Botoșani, a încercat în permanență să
construiască, să vină cu centrări, felicit baza, îmi place și
orașul, este pentru prima dată cînd am venit în Botoșani, dar ca
peste tot, fotbalul cred că e pe ultimul loc, cel puțin din punctul
meu de vedere”,
a mai afimat antrenorul Stelei ,
Leonard Strizu la conferinta de presa.

FC BOTOȘANI:
Dulceanu – Patache, Tincu, Atudorei, Codreanu – Bordeianu, Șt.
Apostol (74 Ghiviziu), Vrabie, Țigănașu (80 Borostean) – Pedroza
(70 Porfireanu), Ghiceanu
Antrenor Cristi Popovici

STEAUA II: Cezar
Lungu – Mustață, Alex Iacob, Ducu Ninu, L. Filip – Bejan, Al.
Lazăr, Andrei Ionescu, Năstăsie (60 Stegaru) – Bîtfoi (46
Ochirosii), Vlad Rusu (79 Mihai)
Antrenor Leo Strizu

Arbitrii: Lucian
Rusandu (Sf. Gheorghe), George Fridl (Bacau), Vali Cristea
(Călărași)

Articol și foto: Ionuț
Tabultoc

05 Dec. 2009, 15:44 Campionat
Pe aceeași temă