Cu locul în play-off asigurat, ACS Berceni și FC Clinceni au jucat pe puncte, în perspectiva unei poziții cât mai bune în clasament. Pe un vânt năpraznic, cele două echipe au încercat cât mai mult să se adapteze la condiții.
Mai repede a făcut-o formația antrenată de Valentin Bădoi, care a reușit una dintre cele mai rapide deschideri de scor din campionat. Împrumutați de la Steaua în acest sezon, Pușcaș și Roșu și-au pus decisiv amprenta. Astfel, centrarea lui Arman Karamyan de pe partea stângă a căzut în fața porții, de unde Roșu (2) a reluat la colțul lung, imparabil pentru Meilă. Berceniul a alergat în zadar după egalare. Toate fazele se terminau prematur în preajma careului. Al. Stan (11) s-a pierdut în propriile driblinguri, fiind blocat în ultimul moment de fundașii adverși, în timp ce Bădăuță (24) a întârziat prea mult, iar în cele din urmă a fost blocat. Nistor (27) a profitat din plin de vânt și s-a trezit singur cu Bolboașă, însă a finalizat lamentabil, stârnind rumoare în tribuna oficială. Totuși, Bădăuță (41), atacantul venit din Liga a IV-a în pauza de iarnă, a reușit în cele din urmă egalarea mult visată, după ce a profitat de mingea trimisă neglijent în spate de Vițelaru, ajutat și de vânt. N-a fost scorul pauzei, întrucât Roșu și-a trecut în cont dubla. Alin Nistor s-a complicat inutil, a fost deposedat imediat grație presingului agresiv, moment în care trasorul expediat de Roșu (45) s-a oprit doar sub transversala lui Meilă.
Arman Karamyan a securizat punctele
În repriza secundă, ocaziile de poartă s-au rărit. Cu toate acestea, tot Clinceniul a fost mai prezentă în fața porții adverse. Pădurețu (64) a șutat la scurt, mingea fiind respinsă în corner de Bolboașă. Apoi, Arman Karamyan (70) avea să prevestească golul desprinderii decisive, printr-un șut care a ocolit de puțin poarta. În urma unei combinații pe partea stângă a fraților Karamyan, Alexandru Bălțoi l-a luat la țintă pe portar dintr-o poziție de unu la unu. Totuși, norocul a ținut cu el, pentru că mingea a revenit la Arman Karamyan (78), care a înscris în poarta goală. Până la final, Berceniul a încercat revenirea pe tabelă, însă șuturile încercate de la distanță de Pazon (88) și Bitez (89) nu și-au atins ținta.
„Sunt bucuros că am câștigat. Eu și fratele meu vorbim în permanență pe teren. Am crescut de mici împreună, iar asta se vede în fiecare meci. La fel a fost și la faza golului trei al nostru, când am conlucrat perfect”, Arman Karamyan.
ACS BERCENI – FC CLINCENI 1-3 (1-2) Bădăuță (41) / I. Roșu (1, 45), Arm. Karamyan (78)
Berceni: Meilă – E. Nicu, Ghinea, Fâșie, Pazon – Al. Radu (cpt.) – Al. Stan, Tătar, Nistor – Pădurețu (86 Bitez), Bădăuță.
Antrenor: Marin Dragnea.
Clinceni: Bolboașă – Vențer, Vițelaru, A. Nițu (c), Art. Karamyan – Pușcaș, B. Pătrașcu – Olariu (71 Bălțoi), Kone (81 Udrea), Arm. Karamyan – I. Roșu (88 Mbella)
Antrenor: Valentin Bădoi.
Cartonașe galbene: Tătar (74)/ Vițelaru (53), Pușcaș (87).
Articol scris de Mădălin RĂ‚DUCU
Foto: Alexandru HOJDA