CSM Râmnicu Vâlcea a fost aproape de o victorie prețioasă sâmbătă, în Zăvoi, în meciul din etapa a 4-a a Ligii 2 cu Chindia Târgoviște, însă a fost egalată în final, după ce arbitrul Sergiu Popa din Aiud le-a refuzat gazdelor și un penalty clar. Vasile a fost faultat clar în careul dâmbovițean de Vătavu, în minutul 87, la scorul de 1-0, însă centralul din Aiud a fluierat simulare și l-a avertizat cu cartonaș galben pe fotbalistul CSM-ului. La faza următoare, jucătorul care comisese penalty-ul neacordat, Vătavu, a adus egalarea pentru Chindia!
Prima repriză din Zăvoi i-a plictisit la maxim pe cei 500 de spectatori, niciuna dintre cele două echipe nereușind să aibă vreo ocazie notabilă. Fanii au reacționat și ei, fluierând la pauză ambele echipe. A doua parte a jocului a fost însă mult mai animată și a trezit lumea din somnolența adusă de primele 45 de minute.
Vâlcea a avut prima ocazie în minutul 47, când Voinea, singur în 8 metri, a luftat. Tot Voinea a șutat peste poartă în minutul 54, după o fază frumoasă construită de Firțulescu. În minutul 57, CSM a decshis scorul, după ce Dragoș Firțulescu, la marginea careului, a driblat scurt un adversar și a sutat superb, la vinclu. În minutul 65, același Firțulescu a centrat din lovitură liberă, portarul oaspeților, Meilă a boxat greșit, spre proprie poartă și mingea a fost respinsă de pe linia porții de un jucător dâmbovițean.
Minutul 87 a adus faza care a inflamat spiritele în Zăvoi, după ce Vasile a scăpat singur în careu, a fost împins din spate de Vătavu (foto), însă centralul Sergiu Popa (Aiud) a refuzat penalty-ul cuvenit. Faza poarte fi urmărită și în rezumatul video al jocului, expus mai jos, la minutul 1,25.
Culmea, în minutul 89, după un corner de pe stânga, Vătavu s-a înălțat și a egalat, la prima fază periculoasă a Chindiei. Chiar și așa, în prelungiri, Bogdan Geantă putea aduce victoria Vâlcii, dar a reluat slab, cu capul, din 5 metri, în portarul advers.
Pelici: „Nu datorită greșelii de arbitraj am pierdut punctele”
Antrenorul vâlcenilor, Alex Pelici reclamă și el penalty-ul clar neacordat echipei sale. „Nu am nimic de reproșat arbitrului, e doar părerea mea, nu o spun cu patimă, nu o spun cu răutate, dar a fost penalty clar. Vasile a avut prim-plan, a avut mingea la picior, a fost atac cu forță disproporționată, din spate. Dacă s-ar fi dat penalty atunci, era decisiv, nu se mai ajungea la faza egalării. Nu datorită greșelii de arbitraj am pierdut punctele, la 1-1, am avut ocazie mare să facem 2-1 și aveam punctele în buzunar. Nu dăm vina pe arbitraj, asta a fost” a spus Alex Pelici.
Munteanu: „A fost penalty indiscutabil la Vasile, s-a decis soarta jocului”
„A fost penalty indiscutabil la Vasile, s-a decis soarta jocului. A fost viciere de rezultat. După ce am văzut reluările, este un penalty indiscutabil, care, neacordat, a dus la golul egalizator. Sunt două puncte pierde pierdute pe o greșeală de arbitraj, cu care poți să retrogradezi, va fi luptă acerbă, ținând cont că pică 5 echipe. A fost un lucru clar, nu era vorba de interpretare, contact și penalty. Cu două puncte poți să ratezi play-off-ul, iar în play-out este dificil, acest lucru ne afectează” a declarat și managerul clubului din Zăvoi, Lucian Munteanu.
„Au fost toate circumstanțele pentru acordarea de penalty, arbitrul a spus că a fost umăr la umăr. Vasile avea prim plan, iar Vătavu a venit puternic din spate, cu forță disproporționată. Nu e o eroare intenționată, maniera în acest meci a fost una corectă, dar a fost o scăpare a arbitrului” a acuzat și președintele clubului CSM, Bogdan Medrea.
Tehnicianul de la Chindia, Nicolae Croitoru consideră însă că intrevenția lui Vătavu a fost corectă. „Nu a fost penalty, nici vorbă, a fost duel unu la unu și nimic mai mult”.
CSM RÂMNICU VÂLCEA 1
CHINDIA TÂRGOVIȘTE 1
Firțulescu ‘57 / Vătavu ‘89
Fildan – Samson (Tomozei ’72), Pîrvulescu, Cucui, Tomozei – I. Stoica (cpt.), Piscanu – Oct. Vasile, Firțulescu (Bg. Geantă ’70), R. Georgescu – Al.Voinea (L. Iordache ’79)
Rezerve neutilizate: Dr. Geantă – Staicu, Cl. Ștefan, R. Petrescu
Antrenor: Alexandru Pelici
Meilă – Martac, Ispas (B. Matei ’70), Vătavu, C. Dinu – Aug. Voinea, Cruceru, Anton (cpt.), Cr. Stoica (Neniță ’73) – Cherchez (M. Ene ’75), D. Popa
Rezerve neutilizate: Gârlea – Pătru, Nisipeanu, Bg. Vasile
Antrenor: Nicolae Croitoru
Stadion: Municipal (Râmnicu Vâlcea); Spectatori: 500; Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Ionuț Marius Bobe (Videle) și Ionuț Babadac (Alexandria).
Articol scris de Adi Georgescu
Foto: Dan Lixandru
Video: TV Vâlcea 1