UTA a încheiat primele 21 de etape ale campionatului ligii secunde la cota 25 de puncte, pe o neonorabilă poziție a 12-a. Așteptările erau mult mai mari, dar sezonul era compromis încă de pe la jumătatea toamnei, când formațiile ce se bat la promovare au demonstrat constanță în rezultate, în timp ce „roș-albii” au fost ținte vii în special la meciurile de pe teren propriu.
Dacă în primii doi ani de la revenirea în Liga a 2-a, UTA a schimbat doar doi antrenori, pe Roland Nagy și Laurențiu Roșu, în prima parte a ediției de campionat 2017-2018 echipa a fost antrenată de trei „principali”: Adrian Mihalcea, Adrian Falub și Cristian Todea. Odată cu intrarea în vacanță și „Dulăul” are „sabia lui Damocles” deasupra capului, scrie Sport Arad. Rezultatele fostului căpitan al „Bătrânei Doamne” la cârma echipei nu au fost cele așteptate, dar a contat „moștenirea” grea la nivel de lot de jucători.
Teoretic, e posibil să se întâmple orice în această iarnă, iar stafful tehnic nu s-a putut băga în seamă cu un program aproximativ de pregătire pentru debutul lui 2018. Astfel, nu s-a fixat o dată a reunirii lotului pentru luna ianuarie, jucătorii plecați în vacanță primind – totuși – promisiunea achitării salariilor restante. Până pe 25 decembrie, acestea sunt în număr de două, în timp ce de la prima de 1500 de lei câștigată după succesele cu Miroslava și Foresta Suceava, utiștii și-au luat adio. Noua condiție a conducerii clubului pentru încasarea acelor bani viza un succes cu Metaloglobus, așa că bonusul s-a… prescris.
Probabil, în această săptămână, conducerea clubului va analiza în detaliu situația și va creiona o strategie. E posibilă și o întâlnire cu autoritățile locale, poate chiar și discuții cu suporterii, căci momentul e destul de delicat. Bugetul de salarii nu mai corespunde obiectivului, așa că e posibil să avem parte și de alte „disponibilizări” în afara celor știute deja. La rândul lor, renegații Ciucă și Buleică au intrat și ei în vacanță și dacă nu se întâmplă nimic neprevăzut îi vom revedea la Arad și în primăvară. La UTA II, bineînțeles.
Sursa: Sport Arad