Echipa fanion a Aradului, UTA Bătrâna Doamnă, a fost ținută în șah de Olimpia Satu Mare doar o repriză. După ce Strătilă a obținut și a transformat un penalty, „textiliștii” s-au descătușat și l-au învins de alte trei ori pe Băican. Miron nu a scăpat de gol împotriva fostei sale echipe nici la Arad și asta pentru că Bura a redus din handicap la ultima fază a partidei.
Victoria o menține pe UTA pe podiumul seriei de Vest a Ligii a II-a, în cărți chiar pentru poziția de lider în cazul în care câștigă derby-ul de la Râmnicu Vâlcea. „Ne-am îndeplinit obiectivul, cele trei puncte și o despărțire cu goluri de suporterii noștri în acest an. Veneam după o înfrângere contestată la Mioveni, eram la al treilea meci în 6 zile, al doilea pe un teren foarte greu și o deplasare lungă, trebuia să gândim această partidă în așa fel încât să nu scăpăm ocazia de a lua toate punctele. Am încheiat frumos acasă, dar putem încheia și mai frumos anul. Avem o săptămână să pregătim derby-ul de la Râmnicu Vâlcea, să ne mobilizăm la maxim și să intrăm într-o binemeritată vacanță cu un rezultat pozitiv. Nu uităm nici că din ultimele trei deplasări am scos doar un punct, dar vrem să ne revanșăm acum. Apoi, așteptăm cadourile, iar la iarnă vom vedea cum vom aborda partea a doua a sezonului, fără a uita că principalul nostru obiectiv e ajungerea în play-off”, a punctat Roland Nagy.
Antrenorul „Bătrânei Doamne” a surprins și tabloul general. „Până la urmă, aceste rezultate și cele 31 de goluri marcate sunt rodul muncii de luni de zile. Să nu se uite că în vară ne-am despărțit de nu mai puțin de 16 jucători din lot, au venit alții, nu a fost deloc simplu să ajungem unde suntem acum. Mereu am încercat să dăm totul din nou, să nu ne mulțumim cu puțin și să ne clasăm pe o poziție fruntașă într-un campionat cu atâtea rezultate imprevizibile. A ieșit ceva frumos până acum, acest proiect nou a mers mereu pe o pantă ascendentă, sperăm să continuăm așa”, a adăugat „principalul” arădenilor.
Ciprian Rus a marcat pentru a patra oară consecutiv pe teren propriu, în schimb golgheterului Marius Curtuiuș a rămas pe sec de etape bune. „Asta e forma sportivă a unui fotbalist, cu suișuri și coborâșuri. Oricum, Marius a fost mereu util acestei echipe, a creat faze pentru colegii săi, o să-i vină rândul să marcheze din nou. Pe de altă parte și Cipri Rus are marele merit de a crede mereu în el, e un băiat serios, care muncește mult și care nu întâmplător are toate aceste reușite”, a mai explicat Nagy.
VEZI un FOTOREPORTAJ al meciului de la Arad
Sursa: Sport Arad
Foto: Viorel Muscă