UTA se va antrena în cursul
după-amiezii de vineri la Craiova, după ce dimineață a plecat cu
autocarul spre Bănie, oficialii clubului alegând ca deplasarea să
se efectueze cu două zile înainte de meci, pentru a evita o
oboseala suplimentară. Sâmbătă va avea loc o nouă ședință de
pregătire la Craiova, meciul cu Gaz Metan CFR fiind programat
duminică, de la ora 11:00.
Chindriș și Pecarov
sunt suspendați, iar Diarra și Drăgan au drept de
joc
Bătrâna Doamnă va avea noutăți în lot în comparație cu meciul de
vinerea trecută cu Petrolul Ploiești, după ce mijlocașul stânga
Abdoulaye Diarra și atacantul Claudiu Drăgan au fost legitimați în
cursul acestei săptămâni. Până joi seară însă nu sosise cartea
verde pentru portarul Raffaele Ioime, însă există șanse teoretice
ca și italianul crescut de Catania să primească drept de joc până
duminică.
Probleme speciale de ordin medical
nu există, Miheț și Suru fiind singurii indisponibili, însă ei n-ar
fi intrat oricum în calcule pentru primul 11. Va lipsi în schimb un
jucător bază, Marius Chindriș mai având de așteptat două etape
pentru a-și reprimi dreptul de joc, el fiind suspendat pentru trei
runde după cartonașul roșu încasat în meciul cu Mureșul Deva.
„Chindriș este un
jucător care ne lipsește. Sper să învețe din acea eroare, pentru că
indiferent de sancțiunea din partea clubului, cea dictată de
federație este mai importantă. A fost suspendat trei etape și asta
îl doare cel mai mult. Oricum, ce sancțiune primește din partea
clubului pentru acel cartonaș roșu ține de vestiar”,
a declarat principalul UTA-ei, Roland Nagy.
De asemenea, nici Deian Pecarov nu
intră în calcule pentru meciul de la Craiova, fiind suspendat după
eliminarea din meciul cu Petrolul Ploiești.
Joc greu, dar deschis
oricărui rezulat
UTA va reveni, aproape sigur, la un sistem cu patru fundași în
meciul cu GM CFR Craiova. Roland Nagy a admis că a provocat o
modificare de sistem în jocul cu Petrolul Ploiești, apelând la un
modul cu trei fundași centrali, pentru a echilibra numeric mijlocul
terenului, știind că adversarii folosesc un sistem 4-2-3-1.
„Am adaptat în funcție
de meci și așa vom proceda când va fi cazul. Petrolul era un
adversar cu experiență superioară, dar asta nu înseamnă că mereu
vom schimba în funcție de adversar. Vrem să ajungem în faza în care
adversarul să se organizeze în funcție de noi”, a
adăugat principalul Bătrânei Doamne. Nagy anticipează un joc greu
la Craiova, însă deschis oricărui rezultat și speră ca UTA să
speculeze plusul de oboseală al craiovenilor.
Arădenii au avut la dispoziție opt
zile pentru a pregăti jocul cu Gaz Metan CFR, în timp ce partenerii
lor au jucat aseară în Cupa României cu Steaua București, urmând
să-și îndrepte atenția spre Bătrâna Doamnă abia de astăzi.
Altfel, partida GM CFR Craiova –
UTA Arad nu va fi transmisă la TV și va fi arbitată la centru de
Stănescu Adrian (Ilfov), ajutat la cele două margini de Dobrică
Nicolae (Vâlcea) și Voicu Anghel (Argeș). Arbitrul de rezervă a
fost delegat Erdei Zoltan Iosif (Slatina – Olt), iar observatorii
partidei vor fi Radu Petre și Cruceană Victor (ambii din
București).
Articol scris de Sebastian
Șiclovan