Un gol și o duzină de ratări

Marius ANGHEL 24 Mar. 2014, 12:45 Campionat

Cu echipa decimată de suspendări (patru titulari scoși din echipă de cumulul de cartonașe) și accidentări (Lazăr cu piciorul în gips și Tudorache răcit) Unirea a mizat în meciul cu Gloria Buzău doar pe cartea atacului. Invitată să combine în viteză de letargia oaspeților, echipa lui Mihalcea a deschis seria ratărilor după primul sfert de oră, mingea trimisă de Jianu din careul mic pe lângă portarul Stoicescu trecând agonizant de aproape de bara laterală.

Recitalul a continuat pe bulevardele de pe extreme, buzoienii fiind depășiți clar la fiecare atac, dar centrările au fost fără adresă ori respinse la sacrificiu de fundași. Defensivă ce avea să greșească decisiv la golul din minutul 43: centrare Florea, buzoienii ies târziu la ofsaid și Stan reia cu capul nemarcat făcând inutil plonjonul disperat al lui Stoicescu.

Unirea a rămas în ofensivă și după pauză dar Ursu, în minutul 62, singur cu poarta goală în față ezită să reia din prima și Stoicescu scoate miraculos în corner. Gloria este în genunchi, dar scapă cu fața curată 5 minute mai târziu, șutul din afara careului al lui Jianu lovind încheietura barelor. Și când toată lumea aștepta golul desprinderii, Pantelie scapă singur spre poarta Unirii, portarul Dobre îl faultează și decizia centralului Cătălin Popa este una singură: lovitură de la 11 metri și eliminare! În poarta Unirii este trimis Măstăcan, cel care nu jucase încă într-un meci oficial pentru gazde, dar care devine eroul tuturor respingând în corner șutul lui Pantelie! 2.000 de slobozeni sar în picioare și Unirea pleacă pe un contraatac trei contra unu, irosit însă de același nesigur Ursu, șut slab scos în corner.

Până la final Unirea Slobozia mai are două ocazii de a marca dar de fiecare dată Stoicescu ghicește intențiile atacanților și respinge șuturile trimise din interiorul careului. Meciul se încheie în uralele tribunelor, gazdele securizându-și locul 3 înaintea deplasării de miercuri pentru derby-ul cu Rapid București.

Unirea Slobozia: Dobre (cpt.) – S. Stan, Hristian, M. Florea, Ibrian (Patrianca 69) – Macare, Coconașu – Ursu (Ionică 90), Bolat (Măstăcan 74), Drăguț – Jianu. Antrenor: Adrian Mihalcea.

Gloria Buzău: Stoicescu – Airinei, Scarlat, Dăniță (cpt.), B. Dumitru – Pușcașu, Mihăescu – Burlacu, Bobe, N. Crețu – Abba. Antrenor: Viorel Ion.

Stadion: Municipal – Slobozia. Spectatori 2.000. Arbitri: Cătălin Popa (Pitești) – Cătălin Teodoru (Brăila), Florin Alexandru Vișan (Galați).

Articol și foto de Petronel Tudor

Marius ANGHEL 24 Mar. 2014, 12:45 Campionat
Pe aceeași temă