Un gol cât o promovare!

30 May. 2010, 18:34 Campionat

„Studenții” aveau nevoie de o victorie în meciul de astăzi cu
Steaua II pentru a profita de pasul greșit făcut de Petrolul.
Curelea a marcat elegant și i-a oferit echipei șansa de a avea
prima opține pentru cel de-al doilea loc promovabil. După o primă
repriză în care au dominat, au marcat și și-au creat alte numeroase
ocazii, partea a doua a jocului a fost total opusă. Steliștii au
fost de această dată în prim-plan, însă deși ocazii au fost nu au
avut în față două vârfuri ca ale oaspeților pentru a îi perfora
poarta lui Viciu.

Sportul a început partida din Ghencea în jumătatea adversă. Cu
Ferfelea și Curelea precum argintul viu, atacanții oaspeților le-au
pus de multe ori probleme defensivei „roș-albaștrilor”. Căpitanul
avea să producă și primele emoții la poarta lui Lungu, încă din
minutul opt, însă ridică prea mult piciorul în duel cu goalkeeperul
Stelei și arbitrul dictează joc periculos și lovitură liberă. La
numai câteva minute, celălalt atacant al Sportului își trece primul
numele pe lista ratărilor. Nae centrează de pe partea stângă și
Ferfelea trimite în plasa laterală din careul mic. Jocul se animă
și după ce „gemenii golului” mai pun de două ori în pericol
buturile lui Cezar, Steaua are și ea prima ocazie de a marca. Mai
întâi, Ferfelea se distrează cu fundașii „roș-albaștrilor” și îi
centrează perfect lui Curelea, care trimite cu capul în brațele
portarului, apoi același omniprezent, Curelea, îl depășește pe
Stegaru, rămâne singur cu Lungu, însă este deposedat de acesta în
momentul șutului. De partea cealaltă, Năstăsie profită de o
nesiguranță în defensiva Sportului, intră în careu și îi pasează
lui Rusu, însă atacantul trage inadmisibil de prost, deși nu era
nemarcat de nimeni la opt metri, iar mingea trece paralel cu linia
porții și Lung respinge.

Momentul mult așteptat de cei 25 de suporteri înfocați prezenți
pe terenul cinci al complexului Ghencea vine odată cu minutul 36.
„Alb-negrii” reușesc deschiderea scorului și lucrurile începeau să
se liniștească pentru echipa lui Selymes. Ferfelea îi pasează în
diagonală lui Curelea și căpitanul ridică mingea peste piciorul lui
Lungu, lovește bara colțului lung și intră în plasa porții. Drumul
mingii spre gol îl lasă indiferent pe Curelea care după ce vede
mingea în plasa porții are o reacție foarte calmă, deși golul,
practic, îi aducea și mai aproape de Liga I.

Înaintea fluierului final a primei reprize, Curelea mai are încă
odată prilejul de a marca, însă lovitura cu capul este reținută cu
emoții de goalkeeper, pe linia porții, după ce acesta alunecă și
era pe punctul de a intra cu minge cu tot în poartă.

Cea de-a doua repriză este total opusă primeia. Steaua II preia
controlul jocului și reușește de câteva ori să pună în pericol
poarta lui Viciu. Sportul este incapabilă să mai ajungă la poarta
lui Lungu, ba mai mult, nu mai reușește să lege două pase și pierde
aproximativ orice duel cu jucătorii Stelei. Năstăsie îl pune primul
la încercare pe Viciu cu un șut direct din lovitură liberă de la 30
de metri. Portarul Sportului respinge în corner in extremis mingea
ce s-ar fi oprit în vinclu. Vătăjelu preferă să tragă după ce a
rămas singur cu Viciu, Simion fiind singur în partea stângă, iar
mingea este respinsă de reflexul salvator al portarului ce respinge
cu piciorul. Simion produce teamă în sufletele suporterilor după ce
trimite din lovitură liberă la o palmă de bară, iar Chihaia pune
capăt recitalul steliștilor din cea de-a doua repriză cu o ratare
incredibilă în ultimul minut de joc. Lungu este deposedat în
momentul degajării, mingea sare înspre marginea careului de unde
Chihaia trage spre poarta goală, însă Lungu revine și reține.

În urma victorie chinuite din Ghencea, Sportul se îndepărtează de
Petrolul la două puncte și mai are un singur pas pentru a ajunge în
Liga I. Meciurile contra Gloriei Buzău, echipă matematic
retrogradată, și Dunării Giurgiu, satelitul Astrei, par două hopuri
ușor de trecut pentru trupa lui Selymes. De partea cealaltă, Steaua
II dezamăgește în acest final de sezon și se îndreaptă spre un loc
paisprezece, după ce la un momet dat ajunsese pe cinci.

Steaua II – Sportul
Studențesc 0-1

Curelea (36)

Steaua II: C. Lungu (cpt.) – Muzac, Stegaru, Al.
Iacob, Lupu – Bâtfoi (70 M. Albu), Al. Lazăr, Bejan (53 Toșca),
Năstăsie – Vl. Rusu (40 Vătăjelu), V. Simion
Antrenor: Leonard Strizu

Sportul: Viciu – R. Ciupe (A. Lungu), Patrichi,
D.Lung, Cazan – C. Gheorghe (88 Chihaia), V. Nicola (70 Chețan),
Cr. Irimia, M. Nae – Curelea (cpt.), Ferfelea
Antrenor: Tibor Selymes

Articol și foto de Marius
Anghel

30 May. 2010, 18:34 Campionat
Pe aceeași temă