După aproape douã luni de pauză, FC
Argeș va reîncepe mâine lupta pentru promovare cu un joc în
deplasare la FCM Târgu Mureș, liderul seriei a doua. Pentru
alb-violeți, confruntarea este una de maximă importanță, un
eventual eșec însemnând compromiterea șanselor de a reveni în Liga
I.
Antrenorul lui FC Argeș, Cristi
Negru, își va face debutul pe banca grupãrii din Trivale și vrea ca
acesta sã fie unul fericit. „Suntem gata pentru
începerea campionatului și consider cã am fãcut o pregãtire bunã în
aceastã iarnã. La meciul cu Tîrgu Mureș ne intereseazã doar cele
trei puncte puse în joc. Vom merge doar la victorie, pentru cã îmi
doresc foarte mult sã debutez cu dreptul. Un punct pentru mine ar
fi un eșec. Tîrgu Mureș este o echipã de forță, care nu pune mare
accent pe un joc combinativ. Sunt bine organizați și au fotbaliști
de talie. Se bat pentru orice minge. Au jucãtori cu experiențã,
care au jucat în Liga I – Lupuț și Stere. Au fãcut și transferuri.
I-au adus pe Miclãuș, Nkongue, Wagner și Anton, care este junior.
Nu am urmãrit încã adversarul pe viu dar știu cã au probleme
medicale în privința alcãtuirii primului 11. Schimbã destul de des
echipa și au 3-4 jucãtori care evolueazã constant. Am mare
încredere în jucãtori și le cer sã lupte pînã la epuizare. Nu
accept alt rezultat la Tîrgu Mureș în afara victoriei, pentru cã
diferența dintre noi și ei ar deveni și mai mare. Returul se anunțã
unul extrem de greu. În afarã de noi, la promovare se vor lupta
echipele UTA, Dacia Mioveni, Universitatea Cluj și Tîrgu Mureș.
Rezultatele de pînã acum, din prima etapã a returului, ne
avantajeazã dacã obținem un succes la Tîrgu Mureș” a
spus tehnicianul alb-violeților, Cristi Negru.
Își dorea un
atacant
Negru a recunoscut înainte de
meciul cu Tg. Mureș cã ar fi fost bine dacã echipa fãcea cîteva
transferuri în aceastã perioadã de iarnã. „Îmi doream
un atacant, pentru cã Dulcea și Iordache sînt accidentați. Chiar
dacã în perioada de pregãtire am avut o medie de douã goluri pe
meci, acestea au fost marcate de alte compartimente și nu de
atacanți”, a spus Negru.
De ieri, în
cantonament
Fotbaliștii de la FC Argeș au
intrat ieri în cantonament, în vederea meciului cu ardelenii, din
prima etapã a returului. Piteștenii vor pleca la Tîrgu Mureș în
aceastã dupã-amiazã și vor înnopta în orașul mureșan. FC Argeș va
face antrenamentul oficial în aceastã searã, iar imediat dupã
terminarea meciului, vor pleca spre casã cu autocarul clubului.
Se așteaptă și la
înfrângeri
Deși își dorește un parcurs fãrã
greșealã în acest retur de campionat, antrenorul Cristi Negru este
conștient cã echipa va înregistra și momente mai puțin bune:
„Nu poți sã duci mereu steagul sus! Inevitabil, apar și
sincope, care sper sã fie de o duratã cît mai scurtã. În jocurile
cu contracandidatele la promovare va cîștiga echipa care va greși
cît mai puțin. Cred cã, dupã primele patru-cinci etape, se va ști,
în mare, situația în privința formațiilor care vor rãmîne în lupta
pentru promovare”.
Urmãtorul meci, peste
două săptămâni
Dupã confruntarea de mîine cu
mureșenii, alb-violeții vor avea o săptămână de pauză, pentru că
Drobeta Turnu Severin, adversarul din runda a doua a returului, s-a
retras din campionat. „Ne încurcã retragerea Drobetei
pentru cã în acest debut de retur este greu sã îți intri în ritm
dacã nu ai meciuri în picioare. În aceastã serie au mai rãmas 16
echipe și sper ca pînã la final sã nu se mai retragã nici
una”, a precizat tehnicianul alb-violeților.
Dulcea, accidentat și
suspendat
În confruntarea de la Târgu Mureș,
antrenorul alb- violeților nu va putea conta pe atacantul Adrian
Dulcea, care este accidentat, dar și suspendat din cauza cumulului
de cartonașe galbene. Tehnicianul nu îl va putea folosi în aceastã
confruntare nici pe fundașul Dan Lãcustã, care este accidentat.
Cristi Negru sperã ca pe Dulcea sã îl poatã folosi mãcar 45 de
minute la jocul de peste douã etape, cu CS Otopeni.
Doman rămâne la
echipa a doua
La meciul de debut pe banca
alb-violeților, Cristi Negru nu se va baza pe mijlocașul Cãtãlin
Doman, care, dupã întoarcerea din Antalya, a fost trimis la echipa
secundã, pe termen nelimitat. „Nu va face deplasarea cu
noi și va rãmîne în continuare la echipa a doua. Dacã va fi serios
și se va pregãti bine, va fi rechemat la prima echipã. Trebuie sã
se antreneze cît mai bine și sã arate cã este
profesionist”, a spus principalul alb-violeților.
Alb-violeții sunt cu
salariile la zi
Antrenorul Cristi Negru a
recunoscut cã atmosfera de la echipã s-a îmbunãtãțit mult dupã
ieșirea finanțatorului Cornel Penescu din arest. Tehnicianul
argeșenilor a mai spus cã jucãtorii lui se pot gîndi doar la fotbal
și nu la bani.
Negru a mai declarat cã
stabilitatea financiarã a revenit la club și cã fotbaliștii își vor
primi primele de joc dacã ajung pe unul din locurile fruntașe ale
clasamentului. „Acum sîntem cu salariile la zi. Se vãd
o liniște în grup, o mai mare concentrare și motivație. Am vorbit
și cu nea Cornel și ne-a spus cã trebuie sã promovãm. Trebuie sã
cîștigãm meciul de la Tîrgu Mureș. Este alãturi de noi și de club.
La acest meci nu avem o primã specialã, însã ar fi binevenitã,
pentru cã ar fi o motivație în plus. Și în tur bãieții au avut
prime, însã nu au luat nimic, pentru cã nu au îndeplinit
obiectivul, terminarea în primele douã locuri ale
clasamentului.”
Sursa: curier.ro