Au plecat la noul drum în același timp. Și-au dat restart istoriei și au vrut să uite răul produs de unii și care a dus două dintre cele mai mari branduri din fotbalul românesc în mocirlă. Au trecut prin umilința ligilor inferioare, duse acolo de regulamente mult prea rigide pentru a înțelege că e ilogic, imoral și lipsit de sens ca „U” Cluj și Petrolul să fie nevoite să o ia de la zero pentru a demonstra ceea ce sunt, de fapt.
În acest sezon, „U” Cluj și Petrolul au început cu aceleași dorințe, cu același entuziasm, cu bugete mari, cu suporteri mulți și stadioane noi și cu nume grele în fotbal de partea lor. Totul pentru promovarea în Liga 1.
Ultima etapă a sezonului le-a găsit mai mult dezamăgite, decât pline de speranțe. Nevoite să lupte pentru ultima sclipire de speranță, care înseamnă locul de baraj, „U” Cluj și Petrolul nu puteau să se întoarcă împreună în Liga 1, așa cum se aștepta toată lumea. „U” Cluj a jucat cu Pandurii, iar Petrolul cu Academica Clinceni, dar ardelenii aveau prima șansă, prin punctajul superior. O victorie. Atât trebuiau să obțină elevii lui Lobonț și Sabău, pentru a nu fi curioși de rezultatul de la Ploiești. Au intrat pe teren cu echipamente negre, și toți au purtat tricouri cu numele lui Radu Țenter, ca un omagiu pentru fiul marelui baschetbalist, plecat supărător de repede dintre noi. Și prin asta „U” Cluj a arătat încă o dată că este mai mult decât o echipă, este un club cu tradiție, cu povești și personaje. Pentru a avea și viitor mai bun, clujenii trebuiau să învingă.
Era meciul în care Dorin Goga a găsit momentul să-și arate clasa. „Messi din Liga 2” a lovit în minutul 10, după ce a pus la respect un fundaș și pe portarul de la Pandurii. Era 1-0 și „U” Cluj devenea tot mai sigură că va merge la baraj. La câteva sute de kilometri distanță, dezamăgirea era totală. Academica avea 2-0, din minutul 28, pe terenul Petrolului, iar fanii lui „U” Cluj puteau deja să înceapă mica sărbătoare.
Un stadion care a vibrat din nou, cu mulți fani în tribună care doreau parcă și ei să arate forță echipei de Liga 1 cu care vor juca la baraj, s-a bucurat din nou, în repriza a doua. Același Goga, după driblinguri succesive, care au umilit apărarea Pandurilor (58). Lucrurile erau clare. „U” Cluj va juca barajul pentru promovare. Fanii „Șepcilor roșii” încă speră, cu toate că sunt mai dezamăgiți decât credeau că vor fi la început de iunie, atunci când Universitatea a început stagiunea din Liga 2.
Petrolul mai stă un an în Liga 2, după un sezon în care socotelile echipelor de tradiția n-au ieșit. Duminică, fanii lui „U” vor afla dacă barajul se va da cu FC Hermannstadt sau Dunărea Călărași, iar luni va fi tragerea la sorți pentru a se stabili ordinea meciurilor din baraj.
UNIVERSITATEA CLUJ – PANDURII TÂRGU JIU 2-0
Dorin Goga 10′, 58′
Dur-Bozoancă – Al. Coman (Taub 68′), I. Ursu, Andr. Cordoș, Berci – Greu (G. Florescu 64′), Gab. Giurgiu – Hordouan, Goga (cpt.), Nic. Pîrvulescu – Gavra (M. Coman 72′)
Rezerve neutilizate: Iul. Dinu – Telcean, Hațiegan, Mir. Axente
Antrenor: Bogdan Lobonț
Al. Oprița – Nic. Cotolan, Rob. Gheorghe, Rob. Bratu, Al. Vasilescu – Trancă, Dănescu (Safta 81′) – Rob. Lică (Măicăneanu 59′), Șendroiu (Rașoveanu 67′), Kim Du-Ho – P. Popescu
Rezerve neutilizate: Mih. Cotolan – Almic, Al. Dinu, R. Cristea
Antrenor: Adrian Bogoi
Eliminat: Nicolae Cotolan 82′ (roșu direct)
Stadion: Cluj Arena (Cluj-Napoca – Cluj); Arbitru: Andrei Antonie (București); Asistenți: Bogdan Gheorghe (București) și Marius Badea (Râmnicu Vâlcea); Rezervă: Rareș George Vidican (Satu Mare); Observatori: Laszlo Sajtos (Sibiu) și Dumitru Crăciun (Berceni – Ilfov).
PETROLUL PLOIEȘTI – ACADEMICA CLINCENI 2-3
Laurențiu Marinescu 41′ – pen., Bogdan Rusu 83′ / Alexandru Buziuc 8′, 28′, Salvatore Marrone 72′
C. Lungu – Alb. Olaru, Ghinga, L. Cazan, Țicu – Cr. Pușcaș (Ștefănescu 46′), M. Chindriș – Bg. Rusu, Laur. Marinescu (cpt.)(Șaim Tudor 76′), Rob. Moldoveanu (M. Bratu 82′) – Arnăutu
Rezerve neutilizate: Bolboașă – N. Popescu, Rob. Enache, Andr. Iacob
Antrenor: Gheorghe Mulțescu
Oct. Vâlceanu – Gliga, Găină, Patriche (cpt.), Mih. Dobrescu – Șut (Marrone 63′), Bg. Barbu – Cr. Dumitru, Pațurcă (Mitrov 46′), Horșia (Rob. Ion 57′) – Al. Buziuc
Rezerve neutilizate: Cr. Andrei – Andr. Răuță, Fl. Achim, Vl. Mihalcea
Antrenor: Ilie Poenaru
Stadion: „Ilie Oană” (Ploiești – Prahova); Arbitru: Horia Gabriel Mladinovici (București); Asistenți: Daniel Mitruți (Craiova) și Marius Cristian Marchidanu (Brăila); Rezervă: Marius Chițu (Târgoviște); Observatori: Bogdan Zanfirescu (Botoșani) și Traian Marcu (Sibiu).
Articol scris de Vlad MĂ‚CICĂ‚ȘAN
Foto: Dan TĂ‚UȚAN / Mediafax foto