„U” Cluj a câștigat cu Energeticianul, dar n-a impresionat. Sabău știe motivul: „Asta dezavantajează clar o echipă cu jucători precum ai noștri”. Suporterii n-au uitat de prietenia cu Jiul

Marius ANGHEL 25 Feb. 2019, 14:39 Campionat

Universitatea Cluj a început cu o victorie meciurile oficiale din 2019, sâmbătă, în etapa a 22-a a Ligii 3, a treia a returului, trecând cu 2-0 la Petroșani de Energeticianul, o echipă care a făcut multe schimbări în lot în această iarnă, după ce și-a analizat șansele la promovare și a decis că nu mai are cum să îndeplinească acest obiectiv în acest sezon.

George Florescu, în minutul 14, cu o super-execuție direct în vinclul din dreapta, de la circa 30 de metri, și Mircea Axente, în minutul 90+2, după ce a scăpat în careu, l-a fentat în dreapta pe portar și a înscris la colțul scurt, au decis jocul de la Petroșani, pe un teren greu. Până la golul desprinderii, aproape pe toată durata reprizei secunde, meciul a fost dominat de Energeticianul, însă tinerețea jucătorilor lui George Zima s-a văzut, aceștia nereușind să fructifice niciuna dintre ocaziile create.

La final, managerul oficial al Universității Cluj, Ioan Ovidiu Sabău, care a urmărit meciul de la una dintre lojele stadionului Jiul, a recunoscut, cu fair-play, că Energeticianul a opus o rezistență nesperată, dar și că terenul a fost greu și acest lucru a îngreunat prestația tuturor jucătorilor. 

„Terenul a fost greu, alunecos, care dezavantajează clar o echipă cu jucători masivi, precum ai noștri. E un teren ce avantajează jucători mai mici, cu viteză. Surpriză plăcută echipa gazdă”, a spus „Moțul”.

Galerie impresionantă

La primul meci oficial din 2019, „U” Cluj a fost susținută și de o galerie la Petroșani. Aproximativ 150 de fani pașnici, frumoși, cu microbul fotbal în sânge, au mers în Valea Jiului să ne predea o lecție de atitudine și atașament.

Bannere emoționante, mesaje profunde, dar o dedidație specială pentru echipa locală, „La mulți ani Jiul Petroșani”, au reamintit pe loc de vremurile de altădată, de prietenia dintre clujeni și jiuliști, dar și de atmosfera care de ani buni lipsește la Petroșani.

Articol scris de Loredana JUGLEA

Marius ANGHEL 25 Feb. 2019, 14:39 Campionat
Pe aceeași temă