Antrenorul principal al echipei Jiul, Daniel Timofte se teme că terenul va pune probleme serioase la meciul de sâmbătă cu ACU Arad
Daniel Timofte, antrenorul principal al echipei Jiul se teme că adversarul cel mai greu în meciul de sâmbătă ar putea fi chiar terenul de joc. „Sincer mi-e frică să nu avem probleme cu terenul. Am auzit că va ninge din nou și dacă se va întâmpla lucrul acesta, vineri seara, nu văd ce s-ar mai putea face în ziua meciului. Oricum pentru noi se anunță un meci greu mai ales că cei de al Arad s-au tot lăudat că vin să ne bată. Sunt curios să văd și eu echipa lor”, a spus tehnicianul.
Â
Acesta speră ca până la ora jocului să poată conta pe cele cinci achiziții din această iarnă: Mircea Gheorghe. Alin Ilin, Dumitru Hotoboc, Mircea Ilie și Irinel Dumitru. „În mare parte știu că se poate conta pe serviciile lor, dar nu știu sută la sută. Sper ca până vineri totul să fie în regulă”, a spus antrenorul.
Â
articol scris de Loredana Juglea
Â