SURPRIZĂ‚ | Unirea Tărlungeni continuă în Liga 2. Piroș: „Am fost informat de ei că vor veni la Pâncota”

Mihai Andries 23 Feb. 2015, 18:25 Campionat
SURPRIZĂ‚ | Unirea Tărlungeni continuă în Liga 2.** Piroș:

UPDATE 19:00 Conform SportArad, președintele Șoimilor Pâncota, Pavel Piroș a luat legătura cu oficialii Unirii Tărlungeni, cu puțin timp în urmă. „Am fost informat de cei de la Tărlungeni că vor veni la Pîncota. Cu ce echipă, rămâne de văzut. Erau la FRF pentru legitimări, încearcă să-și facă un lot”, a confirmat acesta.


UPDATE 18:40 Șoimii Pâncota, adversarul de sâmbătă al Unirii, a anticipat o posibilă revenire a grupării brașovene în campionat

„Nu credem în lacrimile nimănui, ci avem datoria să fim apți pentru un eventual meci pe puncte la finalul acestei săptămâni. Dacă Federația ne va comunica oficial că meciul nu se dispută e altceva. Pregătim varinta de rezervă, un nou meci amical”, a declarat președintele „alb-negrilor” Pavel Piroș, în cursul acestei după-amieze.

„Avem un ciclu săptămânal prevăzut cu joc pe puncte. Nimeni nu ne-a informat oficial de neprezentarea Tărlungeniului, așa că suntem pregătiți să jucăm sâmbătă!”, a adăugat și tehnicianul „șoimilor”, Dan Cuedan.


Ziua de azi a adus o răsturnare de situație în cazul echipei antrenate de Daniel Bona, la doar câteva zile după ce aceasta a anunțat că a abandonat competiția din cauza problemelor financiare. În week-end-ul care a trecut s-a discutat serios despre găsirea unei soluții pentru continuarea activității cu cheltuieli minime și se pare că acest lucru s-a reușit, iar brașovenii vor continua în Liga 2.

Informați a fost confirmată și de Ionuț Ivan, președintele clubului FC Olt Slatina și vicepreședinte al LPF2. „Am aflat încă de dimineață că Unirea a revenit asupra deciziei de retragere. Am primit și confirmarea de la ei și se pare că vor aborda restul campionatului cu jucătorii care au mai rămas la club și ce au mai găsit disponibil prin zonă” a declarat oficialul colegei de serie a brașovenilor.

Și Ioan Șerban a ajuns la Juventus

Se pare că în acest moment, Unirea are la dispoziție în jur de 15 jucători, însă a pierdut câteva piese grele, cum ar fi Elek, ajuns la Timișoara și Liviu Nicolae care a semnat cu Juventus. Tot la gruparea antrenată de Marin Barbu a ajuns și Ioan Șerban, celălalt golgheter al echipei în prima parte a competiției, tot cu patru reușite, ca și Liviu Nicolae. Un alt jucător care a plecat de la Tărlungeni este Antoche, ajuns se pare la Balotești.

Fortuna, liniște și pace

În aceste condiții, în seria a doua, singura necunoscută până la reluarea campionatului rămâne situația Fortunei, care momentan nu și-a anunțat oficial retragerea. Totuși, rezilirea contractelor tuturor jucătorilor și faptul că nu s-a mai întâmplat nimic în curtea grupării prahovene de când a avut loc acest eveniment indică un posibil abandon.

Dacă se va întâmpla acest lucru, în seria a doua, ca și în prima serie, subiectul retrogradării directe va fi închis. În schimb, va mai rămâne de decis ultima retrogradată, în urma barajului care va avea loc între ocupantelor antepenultimului loc din play-out, adică echivalentul locului 10 din clasamentul general.

Clasamentul general al seriei, cu Unirea revenită în competiție:

1. ACS Poli Timișoara     15     10     3     2     23-5     33     9
2. AFC Fortuna     15     7     5     3     25-19     26     5
3. CS Metalul Reșița     15     7     5     3     19-16     26     5
4. CS Mioveni     15     7     3     5     13-11     24     3
5. Unirea Tărlungeni     14     6     4     4     17-15     22     1
6. FC Olt Slatina     14     4     7     3     15-13     19     -2

7. CSM Râmnicu Vâlcea     15     3     8     4     11-12     17     -7
8. FC Olimpia Satu Mare     14     5     2     7     11-15     17     -4
9. Șoimii Pâncota     15     2     6     7     14-20     12     -12
10. FC Bihor Oradea     14     2     5     7     7-15     11     -10
11. FC Caransebeș     14     1     4     9     9-23     7     -14

Articol scris de Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 23 Feb. 2015, 18:25 Campionat
Pe aceeași temă