Echipa pregătită de Vali Bădoi, ACS Buftea, a început greu returul ligii secunde, iar etapa trecută a reușit primul succes din 2013. Cu toate că a fost o victorie chinuită, în fața juniorilor Sportului (2-1), rezultatul pare să fi dat aripi trupei din care fac parte și frații Karamyan.
Runda aceasta, Buftea a continuat seria meciurilor bune și a reușit surpriza: a trecut clar de una dintre candidatele la promovare, CS Otopeni. Jocul a început într-un ritm amețitor, cu ocazii atât de o parte, cât și de alta. Succesiunea fazelor la ambele porți i-a angrenat la spectacol și pe cei 200 de oameni prezenți în tribunele arenei de la Clinceni, locul inedit de desfășurare a partidei.
Rând pe rând, cele două echipe au avut șansa deschiderii scorului. Prima ocazie le-a aparținut oaspeților, în minutul 8, atunci când lovitura de cap plasată a lui Bardu a trecut foarte puțin peste buturile lui Bolboașă. Au urmat două șuturi puternice, de la aproximativ 20 de metri, expediate de Pătrașcu (15) și Udrea (19), care puteau aduce descătușarea pentru Buftea. O dată s-a opus Bucuroiu, iar mai târziu mijlocașul gazdelor a tras pe lângă.
Ultima mare oportunitate i-a aparținut lui Valentin Alexandru, în minutul 40, care a fost la un pas să își răpună foștii colegi, dar trasorul lui a ratat de puțin ținta. S-a intrat la cabine cu tabela neschimbată, însă jocul avea să aibă o altă partitură în actul secund.
Jucătorii de la Otopeni au căzut fizic, au pasat haotic pe alocuri și au avut și ghinion la puținele ocazii ivite la poarta adversă. De cealaltă parte, Bădoi și-a montat bine elevii la pauză. Aceștia au ieșit deciși să obțină un rezultat mare, iar Artiom Karamyan l-a pus la grea încercare pe Bucuroiu chiar de la prima fază după reluare – a tras bine de la 22 de metri lateral stânga, iar goalkepeer-ul oaspeților a boxat in extremis.
Penalty cu repetiție
Golul s-a lăsat așteptat, însă inevitabilul s-a produs în minutul 67: Sorin Pană l-a faultat în careu pe Udrea, iar Artiom Karamyan a transformat lovitura de la 11 metri dictată de Marius Avram. Doar un sfert de oră mai târziu, Vali Alexandru a stabilit rezultatul final – 2-0 – după ce a reluat simplu, cu latul, de la 8 metri, o pasă perfectă venită din partea lui Codoban.
Același vârf de la Buftea putea realiza „dubla” doar 3 minute mai târziu, dar șutul său din unghi, de la 10 metri, a fost respins în ultima clipă de Bucuroiu.
După acest rezultat, Buftea ajunge la un total de 17 puncte, bifează al doilea succes consecutiv și urcă pe 8 în Seria I. De cealaltă parte, visele promovării par a fi stopate cel puțin pentru moment, după ce CS Otopeni a rămas la 5 lungimi în spatele celor două echipe din față – FC Botoșani și Săgeata Năvodari.
VEZI O GALERIE FOTO DE LA ACS BUFTEA – CS OTOPENI
ACS Buftea – CS Otopeni 2-0
Au marcat: Art. Karamyan ”67, V. Alexandru ”80
Buftea: Bolboașă – Tudorache, Nițu (cpt.), Vițelaru, Al. Dragomir – Codoban (”86 Teleoacă), B. Pătrașcu, Udrea, Art. Karamyan – Arman Karamyan (”49 Konyeha), V. Alexandru (”90 Muscă). Antrenor: Florin Rădulescu
CS Otopeni: Bucuroiu – Cl. Dumitrescu, Vătavu, Dăniță, B. Dumitru – Bardu, M. Dedu (cpt.), S. Pană (”72 M. Roman), G. Ghiță (”75 Dobrescu) – D. Prodan (”46 Cocîrlă) – L. Pârvu. Antrenor: Ion Viorel.
Articol scris de Gabriel MORARIU