Sucevenii au încheiat sezonul cu o victorie la scor. Negru a marcat de patru ori

Marius ANGHEL 09 Jun. 2014, 16:45 Campionat
Sucevenii au încheiat sezonul cu o victorie la scor.** Negru a marcat de patru ori

Chiar dacă au scăpat de grijile retrogradării, fotbaliștii echipei Rapid CFR Suceava au încheiat acest sezon cu un joc bun și o victorie în fața propriilor suporteri de pe Areni cu scorul de 4 – 2, în disputa cu Unirea Tărlungeni. Toate cele patru goluri ale echipei lui Bogdan Tudoreanu au fost reușite de atacantul Mircea Negru, fotbalist ce a terminat pe locul trei în clasamentul golgheterilor Ligii a 2-a, cu 14 reușite.

Fără trei jucători importanți în teren, după cartonașele roșii primite în ultima etapă, rapidiștii au controlat acest joc în marea lui parte și au deschis scorul în minutul 22, când Negru lovește foarte bine cu capul o minge centrată din corner. Golgheterul gazdelor își trece în cont dubla în minutul 40, tot cu capul, după o centrare de pe partea stângă, 2-0 fiind și scorul la pauză. La patru minute după reluarea jocului, oaspeții reușesc să reducă din diferență prin Cristea, care îl învinge pe Hânțescu din interiorul careului. În minutul 60, Mircea Negru face hat-trick-ul după o centrare excelentă în patru metri a lui Bălan, scor 3-1. Trei minute mai târziu, oaspeții se apropie din nou la un gol, grație reușitei din întoarcere de la marginea careului a lui Elek, fotbalist ce a terminat pe locul doi în clasamentul golgheterilor, cu 15 reușite. După câteva ocazii ale rapidiștilor, Mircea Negru închide tabela în minutul 83 cu cel de-al patrulea gol din acest meci după un șut din interiorul careului, scor final 4-2.

„Este foarte bine că am terminat cu o victorie și un meci cu multe goluri în fața suporterilor noștri. Ne bucurăm pentru Mircea că a terminat pe locul trei în clasamentul golgheterilor, după aceste patru reușite din meciul cu Tărlungeni. Sperăm să ne punem la punct mult mai bine în această pauză competițională și să facem un sezon în care să nu mai avem emoții la retrogradare. În primul rând ne-ar trebui 3 – 4 jucători de valoare și mă refer aici la titulari, care să ne întărească pe posturi, concurența fiind foarte benefică pentru întreaga echipă. În această etapă s-a simțit lipsa lui Sumanariu și de aceea cred că am avea nevoie de unul sau doi fundași centrali și poate și un atacant în gura porții”, a explicat antrenorul Bogdan Tudoreanu.

RAPID CFR SUCEAVA
UNIREA TĂ‚RLUNGENI
4-2

M. Negru ”22, ”40, ”60, ”83 / N. Cristea ”49, Elek ”63

Hînțescu – D. Bălan (Vornicu ”75), C. Ferariu, I. Sava (Vițu ”55), Semeghin (cpt.) – Cerlinca, V. Stănescu (Golofca ”70), I. Plămadă – M. Negru, Arotăriței
Antrenor: Bogdan Tudoreanu

Stamatin (Nagy ”46) – Bg. Dobrea, R. Barbu, Frîncu, Dumbravă – Antoche, N. Cristea (cpt.) – A. Postolache, Elek (Al. Neculai ”68), Marcăș (Lita ”46) – Sz. Antal
Antrenor: Laszlo Balint

Astăzi, rapidiștii vor avea un ultim meci înainte de vacanță, la Preutești, în compania echipei locale Șomuzul, ce a terminat pe locul doi în Liga a IV-a, cu ocazia sărbătorii comunei.

Sursa: Monitorul de Suceava

Marius ANGHEL 09 Jun. 2014, 16:45 Campionat
Pe aceeași temă