În urma conferinței susținute joi, 26 martie, antrenorul echipei Internațional Curtea de Argeș, Ștefan Stoica, s-a declarat mulțumit că poate conta pe majoritatea jucătorilor. Acesta poate alcătui mai ușor primul unsprezece pentru meciul de sâmbătă, mai ales că nu mai sunt foarte multe probleme medicale.
"Sunt atât de bucuros încât nici nu vă puteți închipui! Este pentru prima dată de când am venit la Internațional când nu am probleme medicale. Toți jucătorii sunt apți și mie îmi va fi foarte greu să aleg titularii. Dar mai bine să am astfel de probleme, decât să mă gândesc toată noaptea că nu am pe cine să trimit pe teren!", a declarat Stoica.
În confruntarea cu Liberty Oradea, de sâmbătă, 28 martie, ora 11.00, tehnicianul echipei piteștene nu poate conta pe mijlocașii Vezan, iar Constantinescu este suspendat pentru cumul de cartonase galbene.
www.fcinternational.ro
Â