Știința și Clinceniul dau lovitura pe final, printre nămeții de la Miroslava și Suceava. Luceafărul câștigă și fără Dulca pe bancă. Rezultatele și marcatorii etapei 26

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 24 Mar. 2018, 01:17 Actualizat: 12 Apr. 2018, 19:02 Campionat

Vremea potrivnică din ultimele zile a dat peste cap inclusiv activitatea fotbalistică. Etapa din acest weekend din campionatul Ligii 3 a fost reprogramată la o altă dată, în timp ce pentru campionatul Ligii 2 s-a optat pentru amânarea meciurilor unde sâmbătă și duminică se preconiza cod galben sau portocaliu de ninsoare. În această situație s-au aflat jocurile de la Ștefăneștii de Jos (Ilfov / Sportul Snagov – Dacia Unirea Brăila), respectiv Motru (Gorj / Pandurii Târgu Jiu – CS Balotești), astfel că au fost amânate, data când vor fi programate urmând a fi stabilită ulterior.

Cu o zi înainte de meci, Știința Miroslava și CS Mioveni au solicitat și ele reprogramarea întâlnirii directe, tot din cauza zăpezii, care a acoperit din nou gazonul stadionului din comuna ieșeană. Federația nu le-a răspuns și a lăsat brigada de arbitri să decidă dacă dă sau nu drumul meciului ce trebuie să înceapă de la ora 11:00.

Tot astăzi, de la ora 11:00, sunt programate să se dispute alte două partide. Foresta primește vizita Academicii Clinceni, în timp ce Luceafărul Oradea, rămasă fără antrenorul Cristian Dulca, o va întâlni pe Metaloglobus. Și tot sâmbătă, însă ceva mai târziu, de la ora 12:00, se dispută Ripensia Timișoara – Chindia Târgoviște.

Ultimele două partide din acest weekend ale etapei a 26-a au loc duminică, la ore diferite. De la 12:00 începe UTA Arad – CS Afumați, iar de la ora 14:00 se întâlnesc ASU Poli și FC Hermannstadt.

În fine, FC Argeș și Dunărea Călărași vor câștiga la „masa verde” meciurile cu ASA Târgu Mureș, respectiv Olimpia Satu Mare.

Înaintea desfășurării etapei a 26-a, liderul clasamentului este tot Dunărea Călărași (56 puncte), urmat de FC Hermannstadt (53 puncte), iar pe locul de baraj se află în continuare Chindia Târgoviște, ocupanta ultimei treapte a podiumului, cu 49 de puncte. La polul opus al clasamentului, pe locurile retrogradabile, se regăsesc exclusa Olimpia Satu Mare (-40 puncte), Dacia Unirea Brăila (21 puncte), Foresta Suceava, Știința Miroslava și CS Balotești (toate trei cu câte 24 de puncte) .

Așa cum v-a obișnuit în fiecare sezon, Liga2.ro va transmite live-text partidele fiecărei runde din acest campionat.

VEZI CLASAMENTUL LIGII 2 și GOLGHETERII

Iată programul etapei a 26-a:

sâmbătă, 24 martie, ora 11:00
FINAL | FORESTA SUCEAVA – ACADEMICA CLINCENI     0-1
Stadion: Areni (Suceava);
Arbitru: Cristian Georgescu; Asistenți: Mihăiță Necula și Alexandru Midvichi (toți din București).

â–ºForesta: Began – O. Onofraș, Mateciuc, Konate, Musea – Cerlincă (cpt.), Vl. Stănescu, Dănilă, Lupușor, Renquin – Vl. Opriș
Rezerve: Seb. Bîlbă – Rob. Martin, Kharoubi, Makriev, Bosânceanu, Gulei, Negură
Antrenor: Florentin Petre

â–ºAcademica: Ureche – Fl. Achim, Găină, Andr. Răuță, Dobrescu, Pațurcă, Bg. Barbu (cpt.), Târșa, Vl. Mihalcea, Al. Popescu, Mih. Șandru
Rezerve: Oct. Vâlceanu – Hreniuc, C. Gheorghe, Gal, S. Moldovan, Blejdea, Baniță
Antrenor: Ilie Poenaru

â–ºMin 90+4 Kharoubi centrează dintr-o lovitură liberă de la 30 de metri lateral stânga într-un careu în care se afla și portarul Began, Konate reia cu capul, dar Ureche respinge salvator și arbitrul fluieră finalul

â–ºMin 90+2 0-1 Konate trimite o minge înapoi în propriul careu, Began prinde mingea la limita cornerului și arbitrul dă liberă liberă indirectă de pe linia de 6 metri, după lungi parlamentări. Inițial, arbitrul dictase corner, însă la intervenția tușierului a dat lovitura liberă indirectă. Faza fixă a fost bătută în zid, s-a tras și a doua oară tot în blocaj, mingea a ajuns apoi la 16 metri la Marian Târșa, care a șutat pe jos lângă bară, înscriind

â–ºMin 86 Vlad Opriș, cel mai bun jucător al meciului, este schimbat cu Robert Martin

â–ºMin 80 Alexandru Popescu este schimbat cu Costin Gheorghe

â–ºMin 76 Opriș scapă singur spre poartă, încearcă să-l dribleze pe Ureche și acesta îi agața mingea cu un ultim efort, evitând din nou golul în fața fundașului reprofilat atacant în acest meci

â–ºMin 70 Iese Vlad Mihalcea și intră Sabin Moldovan

â–ºMin 69 Acțiune a Clinceniului, Pațurcă preia la 16 metri și dintr-o poziție foarte bună trimite pe lângă

â–ºMin 66 Același Opriș scapă singur spre poartă, șutează puternic de la 14 metri, însă Ureche respinge salvator în corner. Spectatorii au avut impresia că mingea a trecut de el, însă a agățat-o cu vârfurile degetelor

â–ºMin 65 Cerlincă centrează în fața porții, iar Opriș șutează din 8 metri puțin pe lângă

â–ºMin 59 Iese Șandru și intră Blejdea

â–ºMin 59 Mihai Șandru șutează de la 20 de metri peste poartă

â–ºMin 46 Iese Dănilă și intră Kharoubi

â–ºMin 24 Târșă șutează pe jos de la marginea careului, cu pământul, însă Began respinge în corner

â–ºMin 21 Acțiune prelungită a Clinceniului, Șandru șutează bine de la 12 metri la colțul scurt, însă nimerește bara laterală a porții lui Began, aproape de vinclu

â–ºMin 13 Cerlincă centrează dintr-o lovitură liberă de pe dreapta, Konate reia cu latul din 10 metri, însă Ureche reține

â–ºMin 4 Lupușor are o acțiune pe stânga, centrează pe jos în fața porții, acolo de unde Opriș trimite din 12 metri. Ureche era bătut, însă un fundaș al Clinceniului respinge aproape de pe linie

â–ºChiar dacă terenul este acoperit pe anumite porțiuni cu un strat subțire de zăpadă, meciul de la Suceava va începe la ora stabilită: 11:00. Organizatorii au venit cu noaptea în cap la Areni pentru a curăța suprafața de joc. Foto cu imaginea gazonului, de la încălzirea jucătorilor, găsiți mai jos.

FINAL | LUCEAFĂ‚RUL ORADEA – METALOGLOBUS BUCUREȘTI     2-0
Stadion: Luceafărul (Sânmartin – Bihor);
Arbitru: Vladimir Andrei Nagy (Aiud); Asistenți: Raul Constantin Ghiciulescu (Lugoj) și Andrei Nicolae Chițoiu (Timișoara).

â–ºLuceafărul: Goia – Balea, Oroș, Tînc, Ban – Feher, Țegle – Al. Neacșa, Codoban (cpt.), Al. Dulca – Vl. Rusu
Rezerve: Gudea – A. Mutu, Vas. Pop, Rocha, Antohi, Trif, Ludușan
Antrenor: Cristian Lupuț

â–ºMetaloglobus: Rob. Geantă – Asanache, Caramalău, Sava, Negotei – Ant. Popa, Șt. Stîngă (cpt.) – Ghenovici, Potecea, I. Roșu – Bilciurescu
Rezerve: Burci – Agache, Mitroi, Răileanu, Vl. Vlad, Bănică, Săftescu
Antrenor: Alin Chița

â–ºMin 90 Claudiu Codoban este faultat în careu, solicită penalty, la fel și coechipierii săi, cât și banca tehnică, doar că arbitrul consideră că a fost simulare și îi dă al doilea galben, eliminându-l

â–ºMin 89 Acțiune pe dreapta a Metaloglobusului, centrare în careu, Bilciurescu reia cu capul, însă peste poartă

â–ºMin 87 Iese Alexandru Dulca și intră Bruno Rocha

â–ºMin 85 Răileanu intră în locul nervosului Ștefan Stîngă

â–ºMin 84  2-0 Vlad Rusu execută lovitura de pedeapsă în stânga portarului și înscrie. Gentă sărise în partea opusă

â–ºMin 82 Acțiune în dreapta a lui Ludușan, care centrează în careu, la 15 metri, pentru Vasile Pop, iar acesta e secerat de un adversar. Stîngă ia galben pentru proteste. Inițial, arbitrul a scos cartonașul roșu, însă a revenit asupra deciziei și i-a dat doar galben. Chița se luase cu mâinile de cap și pregătea deja înlocuirea pentru a acoperi locul lăsat liber de Stîngă.

â–ºMin 74 Codoban primește la 18 metri, întoarce doi adversari, șutează cu efect, plasat, dar Geantă scoate cu efort în lateral, de lângă bară

â–ºMin 70 1-0 Lovitură de colț de pe dreapta pentru Luceafărul, mingea ajunge la Vasile Pop, care centreează perfect în fața porții, iar acolo, din 4 metri, Andrei Tînc reia cu capul în dreapta portarului și deschide scorul

â–ºMin 69 Intră Andrei Ludușan și iese Alexandru Neacșa

â–ºMin 67 Contraatac Metaloglobus, Vlad îi trimite în centru lui Stîngă, care rămâne singur cu portarul și, din 15 metri, șutează bine, dar Goia respinge de puțin peste transversală

â–ºMin 66 Iese Iulian Roșu și intră Vlăduț Vlad

â–ºMin 57 Iese Feher și intră Vasile Pop. În această parte a doua a meciului, Luceafărul controlează jocul, are posesia, se află mai tot timpul în jumătatea adversă, însă nu pune deloc în pericol poarta lui Geantă

â–ºMin 41 Acțiune pe stânga pentru Luceafărul, Dulca trimite în centru la 16 metri, lui Codoban, care șutează periculos, din voleu, la semi-înlțime, însă portarul respinge în față și apoi un coechipier degajează

â–ºMin 36 Centrare Potecea de pe dreapta, Bilciurescu, nemarcat pe linia de 6 metri, reia cu capul sub transversală, însă Goia, cu un reflex senzațional, deviază în transversală și își scapă echipa de gol

â–ºMin 21 Codoban cade în careu la 10 metri, solicită penalty, dar arbitrul îi dă galben pentru simulare

â–ºMin 20 Vlad Rusu scapă singur cu portarul, ajunge în colțul careului mic, îl fentează în lateral și apoi cade și solicită penalty, dar arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 16 Codoban trimite lobat de la 16 metri, văzându-l ieșit pe portarul advers, însă mingea se duce peste transversală

â–ºTerenul de la Sânmartin se prezintă în condiții mult mai bune de joc. Zăpada aproape că lipsește. Meciul începe conform programării, la ora 11:00. Vezi mai jos foto cu starea gazonului.

FINAL | ȘTIINȚA MIROSLAVA – CS MIOVENI    1-0
Stadion: Comunal (Miroslava – Iași);
Arbitru: Bogdan Ionuț Anghelinei (Galați); Asistenți: Florian Alexandru Vișan (Galați) și Daniel Vlase (Slobozia Conachi).

â–ºȘtiința: Turiță – Andr. Chindriș, Moisi, Seb. Bucur, Agrigoroaei, Milea (cpt.), Cărăruș, Corban, Viorică, Izmană, Buhăcianu
Rezerve: C. Șerban – Ambrosie, Asăvoaei, Săvoaia, Iovu, Al. Marin, C. Nemțanu
Antrenor: Adrian Kerezsy

â–ºMioveni: F. Croitoru – Ct. Alexe, Gugu, Fl. Ilie, Burnea, Rob. Gherghe, Andr. Neagoe, Pirtea, Rădescu, Seb. Ivan, Ayza (cpt.)
Rezerve: Bg. Preda – Ed. Stoica, Mih. Vintilă, Ed. Neacșu, Cip. Negoiță, Ed. Florescu, C. Năstăsie
Antrenor: Laurențiu Roșu

â–ºMin 80 Ultima schimbare și la Știința. Intră Săvoaia și iese Milea

â–ºMin 78 Roșu schimbă pentru un final alert, în care echipa sa să reușească măcar golul egalizator. Ies Alexe și Neagoe și intră Vintilă și Negoiță

â–ºMin 75 Iese Alexandru Corban și intră Cosmin Nemțanu

â–ºMin 74 1-0 Corner de pe dreapta bătut de Cărăruș, mingea ajunge la Alexandru Marin, care șutează la firul ierbii înghețat, de la 12 metri, lângă bara din stânga portarului Croitoru

â–ºMin 67 La Mioveni, iese Roberto Ayza și intră Cosmin Năstăsie

â–ºMin 66 Intră Alexandru Marin și iese Adrian Viorică, autorul celei mai mari ocazii a meciului

â–ºMin 59 Cărăruș bate o lovitură liberă de la 25 metri lateral dreapta, mingea e respinsă de Ayza până la Moisi, care încearcă o foarfecă de la 11 metri, însă arbitrul fluieră joc periculos

â–ºMin 55 Viorică scapă singur cu portarul, ieșit la întâmpinare, și trimite în el, din lateral dreapta, de la circa 14 metri

â–ºMin 45 Șut Corban din interiorul careul, de la 11 metri lateral stânga, și Croitoru boxează peste poartă mingea ce s-ar fi dus sub transversală. Pauză

â–ºMin 35 Dintr-o poziție centrală, la marginea careului, Neagoe șutează peste poartă dintr-o situație bună de gol

â–ºMin 33 Centrare Ivan de pe dreapta, Turiță respinge slab în față și, din 6 metri, poziție centrală, Neagoe șutează, dar același Turiță are o intervenție de zile mari și respinge de această dată în lateral

â–ºMin 29 Henț al lui Chindriș la marginea careului. Din lovitura liberă rezultată, fix în fața linie de 16 metri, Andrei Neagoe trimite peste poartă

â–ºMin 20 Fază creată de Cărăruș pe partea dreaptă, îi pasează în careu lui Corban, iar acesta șutează din prima, de la 10 metri lateral dreapta, puțin pe lângă poartă

â–ºMin 14 Lovitură de colț, mingea ajunge la 11 metri central la Milea, care șutează puternic, însă Croitoru e pe fază și respinge în lateral, tot în corner

â–ºMin 12 Șut Buhăcianu din marginea careului, la rădăcina barei din stânga portarului, care respinge în corner

â–ºMeciul de la Miroslava a început cu 45 de minute întârziere

â–ºArbitrii au anunțat cele două echipe să se prezinte pe teren la 11:45. Atunci va începe meciul de la Miroslava, cu o întârziere de 45 de minute.

â–ºMeciul de la Miroslava se va disputa, însă va avea o întârziere de 30 sau 45 de minute. Iată ce anunță pe pagina sa de facebook clubului ieșean: „Se joacă! În urma ședinței tehnice s-a hotărât de comun acord cu reprezentanții ambelor echipe, inclusiv antrenorii Kerezsy Adrian și Roșu Laurențiu, ca partida să se dispute, terenul fiind practicabil conform ROAF. Arbitrii vor ieși la 10:50 încă o dată pe teren și vor decide dacă partida va începe la 11:30 sau 11:45”.

Se va întârzia cel puțin o jumătate de oră, fiindcă organizatorii mai au puțin până termină de curățat de zăpadă suprafața de joc. De dimineață, pe gazon era așternut un strat de circa 20 de centimetri de zăpadă. Foto găsiți mai jos.

â–ºÎn imaginea de mai jos puteți vedea cum arăta la ora 8:30 suprafața de joc a stadionului din Miroslava, acolo unde, de la ora 11:00, are loc meciul Știința Miroslava – CS Mioveni. Cele două echipe au solicitat de ieri federației să amâne jocul, însă nu au primit niciun răspuns. Organizatorii fac tot ce depinde de ei pentru a degaja zăpada. Arbitrii întâlnirii vor decide dacă vor da start partidei la ora 11, o vor amâna pentru o oră, conform regulamentului, pentru a doua zi sau pentru o dată care va fi stabilită ulterior de FRF.

sâmbătă, 24 martie, ora 14:30
FINAL | RIPENSIA TIMIȘOARA – CHINDIA TÂRGOVIȘTE    2-3
Stadion: Ciarda Roșie (Timișoara – Timiș);
Arbitru: Sergiu Popa (Aiud); Asistenți: Cristian Nicolae Lucaci și Radu Despa (ambii din Baia Mare).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 77 2-3 Pătrundere a lui Neguț pe dreapta, pasă înapoi pentru șutul lui Liviu Mihai, însă decarul luftează. Perfect pentru Mădălin Martac, care din centrul careului trimite plasat pe lângă Mario Contra și înscrie pentru Chindia. Târgoviștenii preiau pentru prima dată conducerea în acest meci, după ce au fost conduși de două ori

â–ºMin 39 2-2 Gol splendid al Chindiei, ca răzbunare pentru penalty-ul neacordat în urmă cu două minute. Martac pătrunde în careu pe stânga, centrează din alergare în centrul careului, acolo unde Crinel Stoica, nemarcat, plonjează și deviază minge cu capul către colțul lung. Bară gol

â–ºMin 14  2-1 Fundașii Chindiei se încurcă și nu resping, Bădăuță preia, fentează în stânga careului și trage tare la colțul scurt din 7 metri. Popescu respinge în sus și apoi cade la pâmânt, iar Morariu așteaptă mingea să cadă pentru a o respinge cu capul. Însă, Ndiaye Mediop e mai rapid, vine din spate și reia cu capul în plasă din fața celor doi jucători ai Chindiei care așteptau ca mingea să vină la ei

â–ºMin 13 1-1 Chindia egalează rapid. Liviu Mihai ridică peste apărare pentru urcarea în careu a lui Crinel Stoica, acesta centrează din stânga în fața porții, iar Daniel Florea pune latul în fața lui Mario Contra și înscrie pe lângă acesta

â–ºMin 12 1-0 Toma pătrunde în careu pe stânga, centrează în centrul careului, acolo unde urcă Adrian Ungureanu, nemarcat. Prima dată trimite pe direcția Popescu, care respinge în față, apoi trage în Morariu, mingea îi revine din nou și de această dată înscrie din careul mic


Stadionul de la Miroslava, la ora 8:30:

Starea gazonului stadionului din Miroslava la ora 10:30:

Starea gazonului stadionul Areni din Suceva, la ora 10:40:

Așa arată, înainte de startul jocului dintre Luceafărul și Metaloglobus, starea gazonului stadionului de la Sânmartin:


 

duminică, 25 martie, ora 12:00
FINAL | UTA ARAD – CS AFUMAȚI    2-1
Stadion: „Otto Greffner” (Șiria – Arad);
Arbitru: Denis Haidiner (Hunedoara); Asistenți: Marian Truță (Băbeni) și Alexandru Mihăilă (Râmnicu Vâlcea).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 54 2-1 Manea degajează lung după o fază în careul UTA-ei, Patriche vrea să protejeze, dar pierde mingea în fața lui Darius Buia, care scapă în dreapta careului, îl fentează pe Onea și apoi îl lobează din 10 metri, din unghi, pe Marinescu, trimișând în poartă prin vinclul colțului scurt. Robicek respinge, dar după linie, iar centralul dictează gol

â–ºMin 45+1 1-1 Hlistei fentează în colțul stânga al careului, centrează la bara a doua, acolo unde Stahl câștigă duelul aerian cu Ștefan Vasile și trimite cu capul în fața porții, Marinescu nu ajunge și Darius Buia împinge mingea în plasă din 3 metri

â–ºMin 18 Mugurel Dedu bate lovitura de pedeapsă în stânga, la semi-înălțime, însă Bodea ghicește și respinge în lateral, salvând UTA de la un nou gol

â–ºMin 17 Mugurel Dedu pătrunde în careu ușor lateral dreapta și pică atunci când îl simte în spate pe Manea. Arbitrul e impresionat de cădere și dă penalty, chiar dacă Manea aproape că nu l-a atins pe Dedu. Alexandru Manea ia galben pentru proteste

â–ºMin 14 0-1 Respingere în față, Ștefan Vasile preia la 18 metri central și trage plasat în dreapta, bară-gol. Vasile a înscris și primul gol al meciului tur dintre cele două echipe

duminică, 25 martie, ora 14:00
FINAL | ASU POLITEHNICA TIMIȘOARA – FC HERMANNSTADT    0-1
Stadion: Știința (Timișoara – Timiș);
Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Marius Badea (Râmnicu Vâlcea) și Adrian Vornicu (Iași).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 21 Cornel Predescu bate lovitura de pedeapsă slab, în stânga, aproape de centru, iar Toma Niga respinge în lateral

â–ºMin 20 Centrare dintr-un corner de pe dreapta, Mera reia cu capul direct în brațul lui Radu Crișan, aflat în fața sa la doi metri distanță. Arbitrul dictează penalty, iar sibienii protestează că cei doi jucători se aflau prea aproape unul de altul și că nu a fost intenție. Radu Crișan vede și cartonașul galben

â–ºMin 11 0-1 Hergheligiu îl fentează pe Motreanu în colțul stânga ca careului, pasează pentru Ștefan Blănaru, care e nemarcat la 7 metri, iar atacantul înscrie la prima bară, pe lângă Bozoancă. Blănaru, fostul atacant al Politehnicii, nu se bucură după gol

joi, 12 aprilie, ora 11:00
REPROGRAMAT – FINAL | PANDURII TÂRGU JIU – CS BALOTEȘTI      1-1
Stadion: Minerul (Motru – Gorj);
Arbitru: Viorel Nicușor Flueran (Craiova); Asistenți: Casian Băla și Alina Mihoc (ambii din Arad).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 90+3 Brian Lemac vede direct cartonașul roșu după ce îl lovește cu capul în ceafă pe Alexandru Gheorghe, care întârzia repunerea balonului în joc

â–ºMin 69 1-1 Ovidiu Herea pătrunde în careu și egalează cu un șut din 12 metri, plasat, pe lângă Stanca, aproape pe centrul porții. Mijlocașul este la al treilea gol marcat în cinci meciuri jucate la Balotești

â–ºMin 2 1-0 Adrian Șut deschide scorul rapid, cu un șut de la 17 metri în dreapta portarului Eșanu, la semiînălțime. Șut a finalizat la capătul unei acțiuni personale, după ce a plecat cu mingea la picior de la mijlocul terenului. Golul a fost reușit în secunda 70

joi, 12 aprilie, ora 17:00
REPROGRAMAT – FINAL | SPORTUL SNAGOV – DACIA UNIREA BRĂ‚ILA      3-1
Stadion: „Dumitru Mătărău” (Ștefăneștii de Jos – Ilfov);
Arbitru: Laurențiu Ionașcu (Buzău); Asistenți: Erchian Ionus și Florin Iacob (ambii din Constanța).

COMENTARIUL LIVE

â–ºMin 90+6 3-1 Bustea nu poate prelua cu capul în flancul stâng, după o minge trimisă la bătaie, însă din spate vine în viteză Stelu Costache, care a revenit pe teren cu dureri la genunchi, după ce mai devreme fusese transportat cu targa, pătrunde în careu după ce a trecut de Ghiocel și înscrie plasat pe lângă Botaș

â–ºMin 63 2-1 Centrare Bustea dintr-un corner de pe dreapta, Dushkaj deviază cu capul către colțul lung, dintr-un duel cu Costache, și Viorel Ferfelea pune latul din 6 metri și înscrie simplu

â–ºMin 43 1-1 Manea are o incursiune în careu în flancul stâng, centrează la bara a doua, Dushkaj retrimite cu capul în fața porții, iar de acolo Andrei Banyoi împinge mingea în plasă, pe centru, cu genunchiul, printre Iacob și un fundaș

â–ºMin 37 1-0 Centrare din dreapta a lui Huiban, Bustea încearcă o foarfecă în 6 metri, dar dă pe lângă minge. Aceasta se duce mai departe la Ferfelea, care întoarce un adversar și apoi pasează din cădere printre trei brăileni către Cristian Bustea, iar mijlocașul preia și trimite pe lângă Ghiocel la bara din stânga lui Botaș

 

DECIZIE | ASA TÂRGU MUREȘ – FC ARGEȘ    0-3
DECIZIE | OLIMPIA SATU MARE – DUNĂ‚REA CĂ‚LĂ‚RAȘI    0-3

Olimpia Satu Mare a fost exclusă din cauza litigiilor cu foștii jucători, iar ASA Târgu Mureș a intrat în faliment și s-a retras din campionat. Ambele echipe vor pierde la „masa verde”, cu 0-3, toate meciurile din retur.

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 24 Mar. 2018, 01:17 Actualizat: 12 Apr. 2018, 19:02 Campionat
Pe aceeași temă