Divizionara secundă Știința Miroslava are, oficial, un nou președinte. Conducerea clubului ieșean a anunțat, vineri, într-un comunicat, instalarea în funcția de președinte executiv a lui Vespazian Colban.
„Începând cu această vacanță de iarnă, clubului sportiv Știința Miroslava i se va alătura domnul Colban Vespazian, în funcția de președinte. Îi urăm mult succes în această nouă poziție și sperăm ca împreună să adunăm cât mai multe puncte în acest campionat”, se precizează în comunicat.
Vespazian Colban (39 de ani) este originar din Botoșani și ultima dată a activat în Liga a 2-a ca antrenor la FCM Dorohoi, în 2015. Echipa a reușit să se mențină în eșalonul secund, însă apoi nu a mai continuat, desființându-se înaintea celei de-a doua participări în Liga 2. Ca jucător, Corban a fost atacant și a evoluat pentru Cetate Suceava sau FC Botoșani.
Fostul președinte Daniel Acatrinei, cu care Știința a promovat în Liga a 2-a, a demisionat la mijlocul turului, dar și-a reziliat contractul abia în această săptămână.
Articol scris de Narcis POHOAȚĂ‚