Stângă: „Nu mă așteptam să ajungem de pe locul 11 pe 1”

Marius ANGHEL 07 Nov. 2013, 18:59 Campionat
Stângă:**

CS Universitatea a ajuns la cea de-a șasea victorie la rând. Ovidiu Stângă s-a arătat mulțumit nu doar de rezultat, ci și de jocul echipei.

La finalul partidei cu Vâlcea, Ovidiu Stângă a spus: „E o victorie meritată. Am avut o evoluție bună. Am reușit să marcăm repede, să ne creăm ocazii. Dar pe anumite faze ale jocului am lăsat spații, adversarii și-au creat două ocazii și sper ca în meciurile următoare să nu se mai repete. Eu cred că a fost unul dintre meciurile noastre bune. Prima repriză a fost bună, numai că am pierdut doi jucători de bază, iar acest schimb de jucători a dus la fluctuații de la bine la mai puțin bine. Sincer, nu mă așteptam să ajungem de pe locul 11 pe 1. Cine se aștepta? Dar am fost favorizați și norocoși pentru că celelalte contra-candidate s-au încurcat în meciuri normale”.

„Vreau aceeași atitudine și concentrare pentru jocul cu Mioveni”

Ovidiu Stângă știe care sunt ingredientele pentru ca echipa să continue pe linia ascendentă pe care se află.

Antrenorul Universității a prefațat meciul cu CS Mioveni: „Venim după două meciuri grele în care am reușit să câștigăm. Asta nu ne face dinainte câștigători cu Mioveni. Îmi doresc aceeași atitudine și concentrare pentru jocul următor. Nu mi-e frică de calitatea jucătorilor, ci de modul cum vom aborda acest joc, care în economia campionatului are importanță mare. Rămâne ca sâmbătă să fim concentrați și în efectiv numeric cât mai bun pentru a câștiga cele trei puncte puse în joc. Ține numai de noi să câștigăm cu Mioveni. Este un moment bun pentru noi, dar meciul nu e câștigat dinainte. Eu fac tot ce ține de mine pentru a-i face pe băieți să joace fotbal cu plăcere, pentru că atunci când te simți bun, adversarul nu mai are o așa importanță”.

Totodată, tehnicianul Craiovei a vorbit și despre partida cu FCU: „Meciul cu FCU este un examen bun pentru noi pentru a le demonstra craiovenilor că suntem o echipă cu un proiect serios, cu continuitate și profesionalism. Nu pot obliga pe nimeni să treacă de o parte sau alta, dar timpul va demonstra că noi suntem câștigători”.

Întrebat despre arbitrajul din meciul cu Vâlcea, Stângă a spus: „Mi-am propus să nu comentez arbitrajul. Încerc să nu pun presiune pe arbitraj, pentru că fotbalul este un spectacol. Dacă vă uitați la meciurile bune din Occident, în care arbitrul este ultimul om de pe teren despre care se discută. Încercăm și noi să avem aceeași mentalitate, pentru a-i lăsa pe arbitrii să-și facă treaba, să nu punem presiune pe ei, pentru că foarte mulți sunt la început de drum și pot greși”.

CS Universitatea Craiova a câștigat cu 3-1 partida susținută în compania CSM Râmnicu Vâlcea, în cea de-a zecea etapă a ligii secunde.

Sursa: CS Universitatea Craiova

Marius ANGHEL 07 Nov. 2013, 18:59 Campionat
Pe aceeași temă