Stan: „Ne-a lipsit doar golul”

Florin ALBOIU 16 Apr. 2011, 13:43 Campionat
Stan:**

Alba nu a reușit să scape de zona retrogradării nici după meciul
cu ACU Arad, echipă cu care se află în luptă directă. Deși au
dominat categoric partida, alba-iulienii nu au reușit să se impună,
remizând sec, 0-0.
Antrenorul Unirii și-a încurajat elevii la conferința de presă.
„Îmi pare rău că nu am câștigat. Consider că am
dominat meciul, dar ne-a lipsit golul. Nu am ce să le reproșez
elevilor mei, care au vrut, au fost generoși în efort și au
rezistat până la final”
, a declarat Gabi Stan.

Arădenii,
fericiți pentru egal

Secundul lui ACU Arad, Alexandru Țamboi și-a felicitat elevii
pentru atitudine. „Am începutul returul mai ezitant, am
avut ghinion, dar în întreruperea de campionat de două săptamâni am
studiat foarte bine adversarul. Atitudinea jucătorilor a fost
pozitivă, iar atmosfera mai lejeră și nu am fost stresați. Astăzi
am jucat bine defensiv, însă nu ne-a ieșit contraatacul. Fiecare
punct câștigat ne aduce liniște”
, a declarat
Țamboi.

articol scris de Lucian
DANCIU

Florin ALBOIU 16 Apr. 2011, 13:43 Campionat
Pe aceeași temă