Șoimii și Olimpia au făcut rocada în play-out. Muzsnay: „Mă frământă tinerii care sunt fără curaj”

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 09 Apr. 2016, 17:12 Actualizat: 09 Apr. 2016, 17:13 Campionat
Șoimii și Olimpia au făcut rocada în play-out.  Muzsnay: „Mă frământă tinerii care sunt fără curaj”

Șoimii Pâncota și-a complicat viața în lupta pentru salvarea de la retrogradare după înfrângerea suferită pe teren propriu, cu Olimpia Satu Mare, scor 0-1, în prima etapă a play-out-ului. Șutul lui Buhăescu a decis confruntarea din Podgorie de sâmbătă dimineață, iar cele două formații au făcut rocada în clasament, echipa arădeană fiind pentru prima dată în acest sezon pe loc direct retrogradabil.

„Din păcate e al doilea eșec consecutiv, dar țin să felicit echipa pentru efortul depus, a fost un joc cât de cât haotic din ambele părți. Un meci de uzură, de luptă, în care,  din păcate, noi am avut doar un atacant, nu ne-am creat ocazii, ne-am apărat bine pentru că nici ei nu au avut ocazii, cu excepția acelui șut. Pe mine mă frământă tinerii care sunt fără curaj, aș vrea să aibă mai mult curaj. Atitudinea a fost în creștere, dar, din păcate, am luat acel gol repede și am alergat după rezultate. După atâtea probleme care au fost în jurul echipei e greu să mai revii după ce iei gol așa de repede. Eu felicit echipa pentru atitudinea, ca și joc mai avem de lucrat enorm”, a declarat Zsolt Muzsnay.

Chiar dacă Pâncota a avut om în plus timp de aproape 25 de minute, acest lucru nu s-a văzut concret și pe teren, unde raportul de forțe a rămas egal. „Planul nostru a fost să forțăm în ultimele 20 de minute, pentru că nu am vrut să riscăm mai repede și să luăm încă un gol, pentru că ne-ar fi fost foarte greu să revenim de la 0-2. Dar din păcate am luat și noi roșu și s-a restabilit echilibrul numeric. Am vrut să împingem jocul până în ultimele 20 de minute, atunci am fi riscat, am vrut să scot un fundaș și să introduc un jucător ofensiv. Mă bucură însă atitudinea jucătorilor, chiar și al tinerilor. Dar trebuia mai mult curaj, mai ales la Vasi, care a avut mai multe minute la dispoziție decât Farcaș. Îmi asum această înfrângere, trebuie să mergem înainte”, a mai punctat fostul antrenor al celor de la Luceafărul Oradea.

Acesta a explicat și faptul că schimbarea lui Alin Mihai de la pauză a fost una forțată de accidentarea atacantului său, pe care l-a înlocuit cu Marius Ion, nici el însă refăcut sută la sută după accidentarea suferită în trecut. „Eu încerc să facem o treabă cât mai bună și sper să câștigăm la Reșița și să salvăm echipa de la retrogradare Toate meciurile sunt foarte grele, fiindcă echipele sunt cam la același nivel, un singur șut a decis jocul de acum cu Satu Mare. Din păcate am luat golul din minge pierdută la mijlocul terenului, la fel am luat și cu Brașovul”, a mai declarat Muzsnay.

Șoimii au căzut acum pe locul 4 în play-out, în timp ce Olimpia a urcat pe 3. Cele două echipe sunt despărțite însă de un punct.

Text și foto: Sport Arad

Autor: Marius ANGHEL Publicat: 09 Apr. 2016, 17:12 Actualizat: 09 Apr. 2016, 17:13 Campionat
Pe aceeași temă