„Sincer, îmi pare rău după Șimleu, dar m-am sacrificat pentru binele echipei”

21 Apr. 2010, 20:23 Campionat

Sosit la Șimleu Silvaniei în vară
trecută, Dacian Nastai a rămas pe banca tehnică a Silvaniei doar
nouă luni de zile, chiar și așa fiind cel mai longeviv tehnician de
când gruparea condusă de Mitică Ardelean evoluează în eșaloanele
superioare.

Fără victorie în acest retur,
Silvania a intrat într-un blocaj psihic, iar șefii grupării au
considerat că schimbarea antrenorului ar putea fi scânteia care să
repornească motorașul din tur al „alb-albaștrilor”, ce i-a adus
până pe loul 8 al clasamentului.

Dacian, cum ai primit
vestea demiterii tale?

Mi s-a comunicat sâmbătă seara că nu mai fac parte din staff-ul
tehnic.Eu sunt antrenor profesionist și eram conștient că o dată și
o dată tot ne vom despărți. Nu trebuie să dramatizăm. Trebuie să
fim realiști și să că concepem că aceasta este viața de
antrenor.

Sincer, te așteptai la
o astfel de decizie din partea conducerii, care mai ieri îți
garanta postul cel puțin până în vară?

Asta e mai puțin important. Ceea ce contează acum este ca FC
Silvania să se salveze de la retrogradare. Sper ca acum să fie
liniște în vestiar și în jurul echipei, iar noul tehnician să-și
poată face treaba. Văd că a fost aplicat și aici modelul de la
Cluj și Arieșu Turda, privind schimbarea antrenorului,
pentru a crea un șoc în echipă. Eu sper să dea roade schimbarea,
deoarece e mai important pentru mine să rămână în liga secundă o
echipă pentru care m-am dedicat 9 luni și care are jucători cu care
lucrez de 10 ani, decât să rămân eu.

În ce relații ați rămas
după despărțire?

Am hotărât să discutăm termenii despărțirii după partida cu Mureșul
Deva, una deosebit de importantă. Dacă timp de nouă luni am
colaborat fără probleme, nu văd de ce nu am putea duce la bun
sfârșit înțelegerile noastre legate de contract. După cum îi cunosc
eu, conducătorii de la Șimleu sunt de bun simț și știu că se va
rezolva totul pe cale amiabilă.

„Dacă municipiul Satu
Mare ar avea un primar precum Septimiu Țurcaș, ar exista echipă
chiar în prima ligă!”

Ai stat nouă luni la Șimleu, timp în care ai avut
satisfacții și zile mai puțin fericite. Cu ce sentimente părăsești
orașul?

Vreau să spun că m-am simțit respectat la Șimleu. Am lăsat în spate
oameni pe care e greu să-i găsești în altă parte. De aceea îmi pare
rău după Șimleu. Păi, dacă municipiul Satu Mare ar avea un primar
precum Septimiu Țurcaș, ar exista echipă chiar în prima ligă! Și vă
mai spun ceva. În ciuda unor discuții privind jucătorii, să știți
că aceștia sunt mult prea cuminți, pentru nivelul Ligii a II-a!?
Cât timp am fost eu la Șimleu, în afara unor probleme pe care le
întâlnești și în vestiar la Real sau la Barcelona, nu m-am
confruntat cu probleme. Să dea Domnul ca, acolo unde mă voi duce,
să am lângă mine aceeași oameni, precum aici. Mă refer la
președinte, la patroni, la primar, dar și la jucători cu caracterul
și profesionalismul celor întâlniți la Șimleu.

Te-ai gândit ce vei
face în continuare?

Evenimentele s-au succedat cu mare repeziciune, astfel că nu am
apucat să mă gândesc ce voi face. Oricum, viața merge înainte. Dacă
am făcut față până acum la acest nivel, cred că pot antrena în
continuare la seniori. Semne bune anul are! Unora le pare rău că nu
am fost demis acum două săptămâni.

Te vom vedea în
tribune, la meciurile Silvaniei?

Sincer, nu. Am renunțat la orice discuție cu jucătorii. Eu nu mă
mai implic deloc în viața echipei, astfel că nu mi se pare corect
să fiu în tribună la un meci, fapt care ar crea presiune asupra
jucătorilor, dar și asupra noului antrenor.

Apropo de antrenor,
este vorba despre amicul tău Marius Pașca: ai vreun mesaj să-i
transmiți?

Eu am făcut tot ce a depins de mine, pentru a avea rezultate și a
liniști spiritele. Jucătorii cu care eu am avut discuții să meargă
înainte. Deși au existat rivalități pe ruta Zalău – Șimleu, sunt
convins că Marius Pașca vine cu gânduri bune la Șimleu și îi doresc
multă baftă pe această cale.

„Există șapte-opt
jucători, care pot face pasul spre prima
ligă”

Silvania joacă un meci capital cu Mureșul Deva. Cum
crezi că va fi?

Echipa se află într-un blocaj psihic, de care se poate debarasa în
cazul unei victorii cu Deva. Un rezultat bun și Silvania va termina
campionatul între primele 7-8 echipe, unde îi este locul. Eu am mai
spus că lotul actual permite o astfel de clasare. În lotul actual
există șapte-opt jucători, care pot face pasul spre prima ligă, în
următorii doi-trei ani, dacă li se asigură un climat de
profesionalism.

În încheiere, un mesaj
pentru cei care au fost alături de tine sub
Măgură…

Vreau să mulțumesc celor care mi-au dat șansa să antrenez la
nivelul eșalonului secund și să dea Domnul ca schimbarea făcută de
conducere să fie benefică.

21 Apr. 2010, 20:23 Campionat
Pe aceeași temă