Șimleul a vrut să mute echipa la Zalău!

03 Jan. 2011, 22:54 Campionat
Șimleul** a vrut să mute echipa la Zalău!

Situația din clasamentul Seriei Vest, dar, mai ales problemele
financiare cu care se confruntă gruparea de sub Măgură, i-au
determinat pe conducătorii Silvaniei să ia în calcul și o mutare a
echipei la Zalău. A fost vorba, practic, despre o idee pe care
mulți dintre iubitorii fotbalului din județ au agreat-o, și încă de
ceva timp, ideea fiind aceea că mai bine Salajul să aibă o echipă
puternică în Liga a II-a, decât două slabe, fără rezultate.
Din păcate, fie lipsa unei înțelegeri clare, fie rivalitățile
dintre cele două cluburi, au făcut ca acest demers să nu fie
finalizat. Chiar și în vară, înainte de startul campionatului, s-a
pus în discuție o astfel de variantă, în mare secret. Totul a căzut
până la urmă, din cauza părții șimleuane, care a hotărât să plece
la drum pe propriile-i picioare, deși conducerea lui FC Zalău, în
frunte cu primarul municipiului – Radu Capilnașiu, s-ar fi arătat
interesați de o colaborare.

Interesant de remarcat că, într-un
interviu acordat anul trecut ziarului Sportul Sălăjean,
președintele FC Zalău Ioan Morar marșa pe ideea formării unei
echipe puternice, cu sprijin de la Zalău și de la Șimleu Silvaniei,
care să evolueze la Zalău, unde există condiții optime pentru
eșalonul secund.


VEZI PE SPORTUL SĂ‚LĂ‚JEAN DECLARAȚIILE CONDUCĂ‚TORILOR CELOR
DOUĂ‚ TABERE


DESPRE RATAREA ACESTUI
PARTENERIAT

03 Jan. 2011, 22:54 Campionat
Pe aceeași temă