„Silvania nu ne-a pus probleme”

Marius ANGHEL 24 Oct. 2010, 14:32 Campionat

Tânărul tehnician din Zăvoi, Sorin Bucuroaia (32 ani) a închegat
în scurt timp la Vâlcea o echipă care începe să joace fotbal de
calitate. CSM Râmnicu Vâlcea a obținut cel de-al treilea success
consecutive și pentru prima dată în acest sezon a ieșit din zona
locurilor retrogradabile.

„Echipa a mers bine, dar am întâlnit un adversar mai
slăbuț, care nu ne-a pus probleme, iar băieții au simțit acest
lucru și au profitat. Le-am spus dinainte să fie prudenți în
apărare, să nu mai începem de la 0-1 și pentru prima dată în acest
sezon, noi am fost cei care am deschis scorul. Suntem pe drumul cel
bun. Sper să nu pierdem la Alba Iulia, trebuie să aducem puncte și
din deplasări. La Alba, cred că va fi meciul lui Bratu, el revine
după suspendare, am mare încredere în el”
a spus
tehnicianul Sorin Bucuroaia.

Antrenorul vâlcean regretă situația fostului său coleg, Adrian
Anca, care probabil va fi demis de la Silvania. „Am
fost coleg cu el la Bistrița, îmi pare rău pentru el. Dar, știți
cum se spune, decât să plângă mama, mai bine să plângă mama
lui”
a mai spus Bucuroaia.

Articol scris de Adi
Georgescu

Marius ANGHEL 24 Oct. 2010, 14:32 Campionat
Pe aceeași temă