Șocul creat în timpul săptămânii de demisia antrenorului principal de la FC Bihor, Călin Cheregi, i-a impulsionat pe jucătorii echipei orădene. Deplasarea de la Caransebeș de sâmbătă, din cadrul etapei a 3-a a play-out-ului Seriei a II-a, s-a încheiat cu un succes în favoarea grupării pregătite acum de Gheorghe Silaghi. S-au impus cu 2-1 și i-au atras și pe gugulani în lupta pentru evitarea ultimei poziții din serie.
Orădenii au lovit primii, în minutul 28, printr-un eurogol. Alexandru Sorian a primit mingea la 30 de metri, a driblat fin un adversar, după care a șutat năpraznic, de la 28 de metri, direct în vinclul porți lui Pascal. Și-au păstrat avantajul minim până în minutul 74, atunci când i-au liniștit de tot pe suporterii gazdelor. Ember a dublat scorul în urma unei lovituri libere de pe partea dreaptă, de la 23 de metri, executate violent printre zid și care l-a lăsat fără replică pe portar. Totuși FC Caransebeș a înscris și ea o dată, însă prea târziu pentru a mai schimba ceva. În minutul al doilea al prelungirilor, după o lovitură de colț executată de Roman de pe partea stângă, Goșa a pivotat la 16 metri și a înscris cu un șut la colțul lung.
La finalul meciului, Silaghi a declarat că demisia lui Cheregi i-a impulsionat pe jucători, asta făcându-i să privească mult mai încrezători meciul de la Caransebeș. Antrenorul a recunoscut că victoria este norocoasă, din două goluri de excepție, având în vedere că veniseră cu gândul de a se lăsa dominați și a încerca să speculeze orice ocazie le va fi ivită.
„Vă spun sincer că nu am venit la Caransebeș cu gândul de a face spectacol, am venit să fim pragmatici, ne-am propus de la bun început lucrul ăsta. Spectacolul îl lăsăm pentru altădată… Sunt convins că băieții și-au dorit foarte mult victoria și au reușit să o obțină datorită și faptului că fostul antrenor, Călin Cheregi, și-a dat demisia pentru a crea un șoc la echipă. Țin să-i mulțumesc și să-i dedic și lui această victorie, pentru că, în mare parte, este și victoria lui… În privința jocului, ne-am lăsat dominați, am cedat posesia și am încercat să speculăm cât am putut de bine fiecare oportunitate. Am dat două goluri frumoase, două goluri din șuturi de excepție. Echipa gazdă și-a creat ocazii, dar, din păcate pentru ei, au ratat… Ă‚sta-i fotbalul. La Oradea ne așteaptă un meci foarte greu… Nu mă așteptam să câștige Pâncota. Din păcate, va trebui să jucăm până în ultima etapă pentru stabilirea echipei care va merge la baraj. Țin să-l felicit pe Alin Artimon, are o echipă care construiește, are răbdare, o echipă preocupată de fotbal, și lucrul ăsta se vede. Astăzi, eu recunosc că am avut și șansă la cele două goluri de excepție, dar ăsta este fotbalul”, a spus la conferința de presă antrenorul lui FC Bihor, Gheorghe Silaghi.
Totuși, victoria echipei FC Bihor este umbrită de succesul de la Pâncota al „șoimilor”, 1-0 în fața CSM-ului din Râmnicu Vâlcea. Avantajul de un punct din clasament a rămas același pentru orădeni, însă FC Caransebeș a intrat și ea în hora clasării pe ultimul loc. Gugulanii au 22 de puncte, FC Bihor are 21, iar Șoimii 20. Etapa viitoare vor fi reeditate meciurile din runda 3, însă pe terenul oaspeților de sâmbata aceasta.
Articol și foto de Adrian CRÂNGANU