După ce Costel Roșu a reacționat la acuzele antrenorului Alin Pânzaru de la finalul jocului de sâmbătă cu Știința Miroslava (scor 1-4), că ar fi aranjat meciuri în acest sezon pentru pariuri, și al doilea jucător al Daciei Unirea Brăila către care s-a arătat cu degetul își susține apărarea.
Mijlocașul Gabriel Iosofache, la care se renunța odată cu Costel Roșu, pe 19 noiembrie, din cauza randamentului lor sportiv și a dorinței lor, după cum transmitea, la vremea respectivă, președintele Valentin Avramescu, spune că acuzațiile antrenorului Alin Pânzaru sunt neadevărate.
„Nu e nimic adevărat din tot ce se spune despre noi. Să vină cu dovezi. Și eu pot să spun despre Pânzaru că este blatist pentru că a făcut echipa strâmb. Sunt scârbit de fotbal, nu mi-am primit banii de 9 luni și jumătate. Eu sunt blatist sau el e? De când am plecat noi, ăștia trei-patru jucători (n.r. – Dacia Unirea Brăila s-a despărțit în ultima perioadă de Gabriel Lazăr, Cosmin Mihai, Costel Roșu și Gabriel Iosofache), n-a mai câștigat un meci. Cu noi, așa proști și blatiști cum eram, a făcut puncte”, a spus Gabriel Iosofache pentru Obiectiv Vocea Brăilei.
13 meciuri, dintre care 9 ca titlular, a bifat Gabriel Iosofache în acest campionat
La finalul meciului de sâmbătă, pierdut de Dacia Unirea Brăila cu 1-4, pe teren propriu, cu Știința Miroslava, antrenorul Alin Pânzaru s-a dezlănțuit în fața camerelor de filmat și și-a acuzat foștii și actualii jucători pentru parcursul slab al echipei din prima parte a sezonului Ligii 2. Pânzaru și-a îndreptat tirul acuzațiilor șocante împotriva a doi jucători, Costel Roșu și Gabriel Iosofache, pe care i-a dat afară aproape cu o lună în urmă.
„Pe mijlocul campionatul și începând cu luna septembrie, când nu s-au concretizat promisiunile finanțării, au avut cu totul alte preocupări. I-a preocupat orice altceva în afară de antrenament, de fotbal. Plus că au acceptat în vestiar jucători care, din dorința de a supraviețui și a trăi, au început să vândă meciuri, efectiv. Alde Roșu, cu Iosofache, efectiv veneau prin vestiar și se rugau de băieți: „Hai să trântim meciul. Hai să facem 2 pauză / 1 final. Hai să facem aia, hai să aia”. Cei care au rămas nu s-au complăcut în poziția asta, s-o facă, pentru că îi dădeam și pe ei afară. Dar au acceptat, printre ei, jucători de tapa lor. La urechile noastre lucrurile astea au ajuns destul de târziu, când, efectiv, n-am avut ce face decât să-i dăm afară și nu mai puteam să înăbușim din fașă aceste lucruri”, a spus Pânzaru, care a continuat: „V-ați făcut un nume de ordinari, blatiști nenorociți. Asta v-ați făcut. Și lumea care a venit pe aici are mare dreptate. Meciul cu Mioveni, multe meciuri în care noi stăm pe margine și ne uităm: „Bă, ce se întâmplă?”. Aflăm după aia ce s-a întâmplat. Au vândut în draci, asta au făcut”.
Principalul meci vizat de acuzațiile antrenorului Pânzaru este cel de la Satu Mare, cu Olimpia, atunci când Dacia Unirea a pierdut cu 2-3, după ce a condus cu 2-1 la pauză. Însă mai toate meciurile din acest sezon ale echipei brăilene au avut desfășurări ciudate de scor.
foto: Valentin Macrea (fb FC Hermannstadt)