„Și ‘ajutați’ de arbitru și tot am câștigat!”

28 Feb. 2009, 20:32 Campionat
„Și 'ajutați' de arbitru și tot am câștigat!

Dumitru Bolborea, vizibil afectat de  eliminarea celor doi jucători de la finalul partidei jucate în compania celor de la FC Ploiești, meci contând pentru etapa a 18-a a seriei I a Ligii a doua,  s-a arătat nemulțumit de greșelile de arbitraj ale centralului, dar se consolează cu cele trei puncte obținute:

 

„Am un gust amar, dar sunt foarte mulțumit de jucătorii mei. Am avut dreptate când am zis că am încredere în băieții mei și că se vor lupta pâna la ultima picătură de putere.
După părerea mea, a fost un joc destul de echilibrat, s-au întâlnit două echipe bune, am condus cu 2-0 și am avut multe ocazii de gol, chiar și 1-1 cu portarul. Nu-mi aduc aminte ca cei de la Ploiești să fi avut vreuna concretă.  Nu vreau să comentez arbitrajul. Ne-au fost eliminați doi jucători și am avut un 11 metri mai mult decât evident. Toată lumea a văzut penalty, numai arbitrul nu.  Centralul n-a cântărit cu aceeași unitate de măsură ambele formații.  Important e că am câștigat trei puncte, cu tot cu „ajutorul” centralului de la finalul meciului. Felicit băieții mei pentru seriozitatea de care dau dovadă meci de meci”
, a declarat Dumitru Bolborea.

Articol scris de Corina Mlădinoiu

28 Feb. 2009, 20:32 Campionat
Pe aceeași temă