Președintele lui FC Botoșani, Cornel Șfaițer a declarat recent
că este optimist înaintea ultimelor două jocuri din turul
campionatului, când formația pregătită de Cristi Popovici va
întalni în deplasare pe Tricolorul Breaza și pe teren propriu pe
Steaua II.
„În mod cert nu va fi un meci ușor la Breaza. Este o
echipă aflată în zona retrogradării și pentru care fiecare punct
este important. Noi trebuie să tratăm meciul ca pe oricare altul și
să luăm cele trei puncte. În momentul de față, orice echipă e greu
de învins. Am avut exemplu pe CSM Rm. Sarat, care ne-a pus destule
probleme. În finalul acestui tur de campionat, punctele sunt foarte
importante. Dacă reușim sa obținem șase puncte cu Breaza și Steaua
II, putem avea o iarnă ceva mai liniștită”, a spus
Cornel Șfaiter.
Sursă: fcbotosanionline.blogspot.com