Fără replică runda trecută în meciul de la București cu liderul Juventus, pierdut cu 1-3, Sepsi OSK și-a luat revanșa în fața propriilor suporteri în meciul de sâmbătă, de pe teren propriu, din derby-ul rundei a 26-a a Ligii 2 cu Olimpia Satu Mare. Echipa din Sfântu Gheorghe a câștigat cu 3-1, cu toate că la 2-1 a rămas în inferioritate numerică, și a urcat, cel puțin până luni, pe locul 2, promovabil direct.
Victoria cu Olimpia l-a determinat pe antrenorul echipei covăsnene, Valentin Suciu, să spună că „asta este adevărata față a noastră”, după ce etapa trecută, după meciul cu Juventus, declara că eșecul a fost un accident.
„Cam asta este adevărata față a noastră. Mă bucură faptul că băieții au înțeles ceea ce am încercat să le insuflăm. Astăzi nu am făcut greșelile mari pe care le-am făcut la Juventus. Mă bucur ca s-au mobilizat. Au depus un efort extraordinar după eliminarea lui Minciună. Seriozitatea, disciplina și stabilitatea sunt factorii care ne-au dus în poziția în care suntem. Ne dorim rezultate bune, dar printr-un joc plăcut ochiului. Jocul de fotbal trebuie să fie un spectacol”, a declarat, după meci, la radio Sport Total FM, Suciu.
Attila Hadnagy a deschis scorul cu Olimpia după 18 minute de joc, după ce a reluat acrobatic, din 6 metri, o minge respinsă greșit în fața propriei porți de Duruș. Imediat, sătmărenii au revenit în joc prin golul egalizator al lui Vasile Pop (20), cu un șut de la marginea careului în stânga lui Fejer după un contraatac fulger. Totuși, prima repriză s-a încheiat în avantajul covăsnenilor, care au punctat prin Sebastian Ghinga (37), a cărui lovitură de cap de la colțul scurt s-a dus în plasă la bara a doua. Însă Sepsi a intrat la cabine cu un om mai puțin, după ce mijlocașul Bogdan Minciună (40) a avut o intervenție dură asupra lui Raul Krausz și l-a trimis direct la spital.
În ciuda faptului că a evoluat o repriză în inferioritate numerică, Sepsi a jucat bine și în partea a doua a jocului și a mai punctat o dată prin Attila Hadnagy (68), după o centrare bună a lui Manole din stânga și un lat pus de atacantul golgheter pe lângă Șuta. Cu cele două reușite, Hadnagy se distanțase la 25 de goluri în fruntea clasamentului golgheterilor Ligii 2, însă astăzi Bogdan Chipirliu a înscris de 6 ori în meciul Academica Clinceni – Juventus București 0-7, și l-a egalat la goluri.
În meciul cu Olimpia, Sepsi OSK a avut pe teren jucătorii: Fejer – Răduțoiu, I. Ursu, Rz. Damian, Dumbravă – Huiban (Greu 84), Minciună, Ghinga, L. Manole (Jakab 90+1) – Issa – Hadnagy (cpt.)(Bujor 87). Pe bancă au rămas: Rusandu – Vl. Olteanu, M. Burlacu și Țuțu.
Sepsi (47 puncte) urcă astfel pe locul 2 până luni, atunci când FC Brașov (45 puncte) o poate depăși cu un punct dacă își câștigă meciul de pe teren propriu cu ASU Poli, însă covăsnenii vor avea o partidă mai puțin disputată decât „stegarii”. În runda următoare, Sepsi joacă luni, de la ora 17:00, la Călărași, cu Dunărea. Olimpia e pe locul 7, cu 41 de puncte, iar etapa următoare joacă acasă, sâmbătă, de la ora 12:00, cu Juventus București (57 puncte).
Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Pál Ãrpád