Selymes nu este antrenorul Sportului, dar nici al Deltei!

Mihai Andries 13 Mar. 2013, 09:48 Campionat
Selymes nu este antrenorul Sportului,** dar nici al Deltei!

Situația antrenorului de la divizionara secundă Sportul Studențesc se schimbă pe zi ce trece, iar fotbaliștii stau pe la ușile vestiarelor cu speranța că vor face primul antrenament de la finalul turului. Cu toate că jucătorii nu au fost informați de programul de pregătire, aceștia s-au prezentat ieri la ora 15:00, cum știau că ar fi normal, însă nimic nou nu s-a întâmplat. Tibor Selymes a lipsit din nou, dar de data aceasta nu a mai dat vina pe mașină, ci pe faptul că oficial nu este antrenorul echipei din Regie. Deși sâmbătă a spus că el îi va pregăti pe studenți, ieri a declarat că totul este o confuzie și că de o lună este în discuții cu patronul Vasile Șiman să preia echipa din Regie.

Contractul cu Delta Tulcea, infirmat de clubul de pe Dunăre!

Surpriza a venit în cursul zilei, atunci când anumite zvonuri au dat ca certă înțelegerea dintre Selymes și Delta Tulcea, echipă care a remizat chinuit cu Rapid CFR Suceava în prima etapă, golul egalării venind în ultimul minut. Dacă aseară se vehicula că înțelegerea ar fi fost semnată la București, oficialii tulceni neputând fi contactați, azi am aflat mai multe detalii de la președintele Meregiu. Acesta a declarat în exclusivitate pentru Liga2.ro următoarele:

„Nu este adevărat că l-am fi adus pe Selymes. Antrenorul nostru principal este în continuare Mișu Ciobanu, în care avem deplină încredere. Sunt zvonuri venite dinspre una dintre contracandidatele noastre pentru a ne destabiliza și a ne strica atmosfera la echipă. Este adevărat că suntem supărați după sincopa de sâmbătă și acum suntem condamnați să câștigăm la Galați. Am primit și un avertisment din partea primarului că nu se vor mai accepta pași greșiți, așa că nu avem voie să ne întoarcem la Tulcea fără toate punctele din meciul de sâmbătă”

 

Articol scris de Adrian ALBU și Mihai ANDRIEȘ

Mihai Andries 13 Mar. 2013, 09:48 Campionat
Pe aceeași temă