Selymes dă vina pe arbitraj după ce Olimpia a pierdut acasă în fața echipei care nu înscrisese niciun gol până atunci în acest sezon: „Ne-a făcut harcea-parcea”

Marius ANGHEL 03 Sep. 2017, 12:43 Campionat

Începutul bun de campionat al Olimpiei, victorie cu Metaloglobus (1-0) și egal cu Clinceni (1-1), începe să se stingă încep. Înfrângerea de la Mioveni (0-3) a părut un foc de paie după ce sătmărenii reușeau să câștige neașteptat de ușor acasă cu AFC Hermannstadt (2-0), însă următoarele două jocuri aveau să demonstreze că tocmai succesul cu sibienii a fost o surpriză. A urmat eșecul cu 2-0 de la Balotești, iar ieri, în etapa a 6-a a Ligii 2, echipa lui Tibor Selymes s-a împlicat și în fața Afumațiului (scor 0-2). A fost prima înfrângere din acest sezon pe teren propriu pentru Olimpia, însă aceasta s-a petrecut chiar în fața echipei care până în acel moment nu înscrisese niciun gol în acest campionat. Până și Foresta Suceava, ciuca bătăilor, reușise să marcheze.

Ilfovenii au deschis scorul în minutul 38, prin Marian Vlada, din penalty, după ce Florin Mureșan l-a împins în careu pe Dedu, iar rezultatul final a fost stabilit în ultimul minut, 90+3, după ce Dorin Burlacu a scăpat pe contraatac, l-a întors pe Duruș ca în curtea școlii și a marcat la colțul lung din 12-13 metri.

Pe parcursul jocului, cele mai mari ocazi ale Olimpiei au fost irosite de Florin Mureșan (11, cap din 8 metri peste poartă), Lusamba (42, cap din 6 metri tot peste), Brata (44, cap din 4 metri reținut pe direcția portarului), Lusamba (63, lob peste poartă) și Brata (85, șut în pierptul lui Baniță după ce s-a trezit cu mingea la picior în fața porții goale, dar a întârzia să tragă).

La final, antrenorul Tibor Selymes a dat vina pe arbitrajul lui Sergiu Popa (Aiud), Doru Claudiu Lucaciu (Cluj-Napoca) și Casian Băla (Arad), dar a trimis săgeți și către propria echipă și condițiile de la Satu Mare.

„Nu știu de ce nu am făcut ce trebuia să facem. Abia din a doua repriză am început. Prima repriză am jucat slab. În schimb a doua repriză ne-am creat câteva ocazii, dar domnul arbitru ne-a făcut harcea-parcea a doua repriză. Un gol anulat, un penalty neacordat și plus câteva faulturi în preajma careului. Dacă ne uităm la Brata, a zis că au dat genunchi în genunchi, dar piciorul lui Brata de la genunchi în jos e numai crampoane. Până nu vom avea un arbitraj, nu vreau altceva decât să fie corect, și acasă și în deplasare, nu vom avea nicio șansă să avansăm. Păcat de copiii aceștia care muncesc și vor să crească. Nu avem continuitate în joc și în rezultate. Trebuie să fie răbdare la început ca să avem continuitate, să vină să joace și ei mai mult, să aibă ritm de joc. Dacă nu există răbdare nu faci nimic. Cu șmecheriile nu poți să faci fotbal. Fără muncă nu ai cum să ajungi niciodată nicăieri. Mi se pare ceva ieșit din comun ce se întâmplă în orașul acesta, în jurul echipei… am auzit multe, dar numai arbitraje din acestea nu se poate. Măcar acasă să avem un arbitraj corect”, a declarat, citat de Satu Mare online, antrenorul Olimpiei, Tibor Selymes.

Olimpia: Fl. Munteanu – Duruș, Fl. Mureșan (cpt), Hlinca (Copaci 65), Brata – V. Pop, R. Rus (Ayoub 46), Bura, Miholca, Ben Khalifa (D. Lukacs 46) – Lusamba
Rezerve neutilizate: Șuta – , Cocian, Szasz, Jurj
Antrenor: Tibor Selymes

Afumați: Marinescu – Baniță, Robicek, Rz. Patriche (cpt.), Perju, Vas. Olariu, Tudorache (Vas. Nicolae 82), Rz. Avram (D. Burlacu 71), Vlada, Șt. Vasile (Onea 58), Mug. Dedu
Rezerve neutilizate: Mișa – Căliani, Al. Mitu, M. Manole
Antrenor: Vasile Neagu

După desfășurarea etapei a 6-a, Olimpia rămâne cu 7 puncte și e pe locul 14 din 20, iar CS Afumați are 4 puncte și e pe locul 18. Runda viitoare, Olimpia joacă sâmbătă, de la ora 11:00, la Dunărea Călărași, iar CS Afumați joacă acasă cu UTA Arad.

Articol scris de Marius ANGHEL
Foto: Satu Mare online

Marius ANGHEL 03 Sep. 2017, 12:43 Campionat
Pe aceeași temă