Săndoi, surprins de locul ocupat de Ripensia înaintea meciului cu FC Argeș. „Mă așteptam să fie mai sus în clasament. Noi preferăm să vorbim pe teren”

Marius ANGHEL 31 Oct. 2018, 18:45 Campionat
Săndoi, surprins de locul ocupat de Ripensia înaintea meciului cu FC Argeș.**

După victoria lejeră cu Dacia Unirea (4-1), FC Argeș întâlnește un nou adversar facil. Vineri, de la ora 18:00, în deschiderea etapei a 15-a, piteștenii joacă la Timișoara, pe „Dan Păltinișanu”, cu Ripensia, echipă aflată pe ultimul loc retrogradabil.

Emil Săndoi așteaptă ca jucătorii săi să demonstreze pe teren că sunt mai buni și că diferența din clasament dintre cele două echipe nu este una întâmplătoare. „Nu aș vrea să spunem prea multe cuvinte înainte de acest joc, preferăm să vorbim pe teren. Întâlnim o echipă care, din punctul meu de vedere al valorii lotului pe care îl are, nu se află pe un loc corect. La Ripensia sunt jucători cu nume, fotbaliști cu experiență. Mă așteptam să fie mai sus în clasament. Poate au avut și probleme medicale, poate au avut și neșansă în acest început de campionat. Este o echipă solidă și pot pune probleme. Îmi aduc aminte că în returul ediției trecute de campionat am jucat acasă cu ei și i-am învins cu 2-1, dar a fost un joc echilibrat. Și partida de vineri va fi foarte grea, însă sper ca jucătorii mei să fie serioși, să se dăruiască și să obțină cele trei puncte. Și noi ne confruntăm cu câteva probleme de efectiv. Buleică și Nilă sunt nerefăcuți, iar Turda este suspendat. Cei care vor intra pe teren, sunt convins că se vor ridica la nivelul așteptărilor”, a comentat Săndoi despre jocul cu Ripensia.

Dorinel Oancea nu desconsideră adversarul care momentan se află în zona retrogradării. „Întâlnim o echipă bună, o formație care are în componență jucători cu experiență la nivelul ligii secunde. Va fi un meci greu, dar ne-am pregătit foarte bine în această săptămână. Trecem printr-o perioadă bună și sper s-o ținem tot așa. Avem moralul bun și vom merge acolo să câștigăm”, a spus mijlocașul piteștenilor.

Nici Cătălin Barbu nu se așteaptă la o misiune ușoară în deplasarea de la Timișoara. „Va fi un meci greu așa cum a spus și colegul meu. Noi mergem să câștigăm și acest meci. Trebuie să fim concentrați și să dăm totul pe teren pentru a pleca de la Timișoara cu toate punctele puse în joc. Am încredere în forța grupului și sunt convins că vom obține un rezultat bun care să ne mulțumească pe noi cât și pe suporterii wechipei noastre. Din punctul meiu de vedere, este cel mai strâns campionat din ultimii ani pentru că sunt multe echipe de tradiție. Și Ripensia Timișoara este una dintre aceste echipe de tradiție. Eu trec printr-o perioadă bună. Am marcat în ultimele meciuri, am dat și pase de gol și sper să o țin pe aceeași linie. Îmi doresc să fim cât mai sus în clasament”.

Înaintea desfășurării etapei a 15-a, Ripensia se află pe locul 16, cu 13 puncte, iar FC Argeș e pe poziția a 5-a, cu 28 de puncte.

Marius ANGHEL 31 Oct. 2018, 18:45 Campionat
Pe aceeași temă