S-a dus invincibilitatea! Aerostar i-a produs Argeșului prima înfrângere în acest sezon. Băcăuanii par să fi trecut peste tracul Ligii 2

Marius ANGHEL 23 Sep. 2018, 09:53 Campionat

Aerostar Bacău a reușit să-i producă prima înfrângere în acest sezon echipei FC Argeș, după ce, sâmbătă, pe teren propriu, s-a impus la limită, cu 1-0, în cadrul etapei a 8-a a Ligii 2. Valentin Buhăcianu a marcat golul decisiv al jocului în minutul 68, aducându-le moldovenilor al doilea succes, consecutiv, în campionat.

Aerostarului i-a priit din plin cele două meciuri consecutive prinse în campionat pe teren propriu. Săptămâna trecută a învins-o cu 3-1 pe Luceafărul Oradea, reușind, totodată, prima victorie în acest sezon, pentru ca ieri să treacă la limită, cu 1-0, de FC Argeș, una dintre cele două echipe rămase neînvinse după șapte etape. A fost și primul meci în acest campionat pentru trupa lui Cristian Popovici când nu a primit gol.

Singurul gol al partidei l-a marcat Valentin Buhăcianu, în minutul 68, după ce l-a lobat pe portarul Ureche, ieșit la marginea careului pentru a-l întâmpina pe atacantul Aerostarului. În prima parte a jocului, Potcoavă i-a salvat pe moldoveni la șuturile lui Buhăescu și Raul Costin, în timp ce pe final, în căutarea golului egalizator, piteștenii au trimis în bară prin Șerban, iar mingea expediată dintr-o lovitură liberă de Năstăsie a fost respinsă de Potcoavă în transversală.

Cum reduta Argeșului a picat, singura echipă din Liga 2 care rămâne neînvinsă în acest sezon, după opt etape, este Sportul Snagov, actualul lider.

AEROSTAR BACĂ‚U – FC ARGEȘ   1-0
Valentin Buhăcianu 68′

Potcoavă – Mihălăchioae, Al. Ichim, Mihăeș (cpt.), Chirilescu – Sahru, I. Chirilă, Căinari (Rz. Adăscăliței 82′), Hurdubei (Fl. Istrate 90′) – Vraciu, Buhăcianu (Andr. Pavel 72′)
Rezerve neutilizate: Fl. Muntean – Ardei, Andr. Gavrilă, H. Ilie
Antrenor: Cristia Popovici

Ureche – Vișa, Șerbănică, Hreniuc – I. Șerban, R. Costin (cpt.), Andr. Panait (I. Năstăsie 76′), Tofan – Buleică, Buhăescu, Gab. Oancea (C. Mihalache 79′)
Rezerve neutilizate: N. Grecu – Tăbăcariu, Ct. Stan, Alin Popa, Ct. Barbu
Antrenor: Emil Săndoi

Stadion: Aerostar (Bacău); Arbitru: Ovidiu Petru Oprea (Ploiești); Asistenți: Florin Mihai Cosma (Piatra Neamț) și Andrei Alexandru Roman (Târgu Neamț).

Cu acest al doilea succes, Aerostar a acumulat 7 puncte și a urcat pe locul 16, ultimul retrogradabil, în timp ce FC Argeș a rămas cu 15 puncte și se află pe poziția a 6-a. Cum ambele echipe au fost eliminate deja din Cupa României, pentru ele urmează meciurile din etapa a 9-a. Aerostar joacă vineri, de la ora 18:00, la Ploiești, cu Petrolul, în timp ce FC Argeș are meci tocmai duminică, de la ora 11:00, cu Luceafărul Oradea.

Foto: Aerostar Bacău

Marius ANGHEL 23 Sep. 2018, 09:53 Campionat
Pe aceeași temă