Rufă nu-și explică eșecul de la Piatra Olt: „Cea mai mare dezamăgire”

21 Nov. 2011, 17:19 Campionat
Rufă nu-și explică eșecul de la Piatra Olt:** „Cea mai mare dezamăgire

Patronul echipei CSM Râmnicu Vâlcea, Cătălin Rufă, a trăit dezamăgirea vieții la Piatra Olt, unde echipa sa a pierdut sâmbătă, scor 1-2.

„E cea mai mare frustrare trăită de când sunt eu în fotbal. Am avut 1-0, ocazii multe, puteam face 2-0, se termina meciul. Ne asumăm răspunderea, așa e cu copiii, trebuie să avem răbdare. Mereu echipa a făcut reprize distincte, când bune, când slabe, fluctuațiile de formă sunt datorită tinereții. Joacă câte o repriză, există potențial, dar echipa nu e pregătită fizic și lipsește spiritul de echipă, de luptători.

Jucătorii n-au avut ambiție, răutate fotbalistică. Fără discuție, la iarnă întărim echipa, 100% rămâne antrenor Marius, pentru că echipa joacă fotbal, nu e vina lui că jucătorii sunt fricoși, nu a făcut el lotul și nici pregătirea.

Am fost după meci la cabine și le-am spus băieților că au primit o lecție de viață, atitudinea a bătut valoarea, FC Olt s-a suit pe noi ca la țară, cu mingi lungi și ne-au dat două goluri. Asta este, chiar dacă terminăm turul pe loc retrogradabil, nu picăm, stați liniștiți, ne mai întărim, cresc și jucătorii și avem meciuri ușoare acasă” a spus finanțatorul vâlcenilor, Cătălin Rufă.

Articol scris de Adi Georgescu

21 Nov. 2011, 17:19 Campionat
Pe aceeași temă