Rufă coboară cu norocul

24 Oct. 2011, 15:25 Campionat
Rufă** coboară cu norocul

Finanțatorul CSM Râmnicu Vâlcea, Cătălin Rufă a găsit „cheia” succesului echipei sale. Atunci când echipa este în dificultate, patronul bucureștean are o superstiție: pleacă din tribuna oficială și coboară lângă gard, de unde își încurajează jucătorii.

„Vreau ca băieții să mă simtă aproape de ei în momentele dificile. Am plecat cu Argeșul când eram conduși, am egalat în final, am coborât cu Juventus la 1-1 și apoi am dat golul victoriei. La fel și acum, cu Arieșul, am plecat la 1-1 și am înscris” a spus Rufă.

Patronul vâlcenilor le-a oferit jucătorilor a doua primă consecutivă din acest sezon. „Nu trebuie să ne entuziasmăm prea mult, cele două victorii sunt succese normale, cu echipe din subsolul clasamentului, n-am bătut Bistrița sau Poli. Am făcut o primă repriză foarte bună, dar în a doua parte am avut emoții pe final. Golul anulat lui Thiandoum este discutabil, nu știu dacă a fost fault la portar, dar victoria nostră este clar meritată. Pe acest ivorian l-am vrut și noi în vară, dar până la urmă, nu am reușit transferul lui” a mai afirmat Rufă.

Articol scris de Adi Georgescu

24 Oct. 2011, 15:25 Campionat
Pe aceeași temă