Unde a ajuns Universitatea Craiova… Tonul dezamăgitor nu face referire la Liga a II‑a, pentru că situația aceasta e mană cerească în comparație cu dezafilierea, ci la destinațiile în care este exilată echipa lui Mititelu. Etapa a 8-a a găsit FC U. Craiova la Roșiorii de Vede, pe un stadion și un gazon ce n-ar trebui omologate nici pentru liga a V-a. Totuși, Craiova și CSM Râmnicu Vâlcea s-au riscat. Din cauza juveților, pentru că au nimerit la Roșiori după scandalul de la meciul cu Petrolul, din Cupă.
Încă de la început, oltenii au avut un singur obiectiv: să-l umilească pe Claudiu Niculescu. Cei din tribune, personal, iar cei de pe teren, pardon, islaz, profesional. Iar ultrașii „au jucat” mai bine. „Trădătorule”, „Iuda”, „Du-te la Nețoiu, la Focșani!” și trimiteri către soția Diana Munteanu au auzit urechile lui Niculescu pe toată durata meciului.
Cu bicicleta în cârcă
Între două șuturi bune de la distanță ale lui Goge, s-a jucat și o repriză de kick-boxing între localnici și galeria Craiovei. Totul a pornit de la „tupeul” unui „roșior” de a-l atenționa pe un juvete că nu este frumos să se lege de familia lui Niculescu. De la câteva înjurături și îmbrânceli, s-a ajuns la pumni, picioare, biciclete în aer și intervenții tardive ale jandarmilor. Chiar și Claudiu, care dovedise mult sânge rece până atunci, fusese furat cu privirea de părțile beligerante.
Ca un duh rău scos de vrăjitoare dintr-un corp, tensiunea din tribune s-a transferat la jucători. Imediat după golul frumos al lui Vasile Gheorghe, din minutul 85, jucătorii s-au luat la bătaie pe teren. Nici nu mai contează din cauza cui, ideea este că parcă ambele echipe și-au dorit asta. Învingători? Matache și Samson de la Vâlcea, plus Stoianof de la FC U. Și-or fi îmbunătățit cei trei reputația printre ultrași, dar arbitrajul n-a fost deloc impresionat, astfel că au plecat mai repede la cabine.
Trupa lui Napoli a știut să țină de rezultat în prelungiri, n-a mai atacat poarta apărată de Bărbulescu, intrat între buturi pentru că Niculescu efectuase cele trei schimbări, iar Mititelu are „verde” să viseze la promovare.
Suspendați din nou?
FC U a ajuns să joace la Roșiorii de Vede după ce fanii au aruncat cu fumigene, petarde și după ce au produs pagube materiale celor de la Petrolul, la meciul de Cupă, de la Severin. În urma violențelor fizice din tribună, de la partida de sâmbătă, este posibil ca Universitatea să-și caute o nouă „casă” în care să-și dispute meciurile de acasă, întrucât FRF le-ar putea suspenda din nou terenul.
M-au înjurat tot meciul, poate pentru că am fost un jucător foarte iubit la Craiova
Claudiu Niculescu, antrenor CSM Rm. Vâlcea
A fost o victorie ultra-meritată. Niculescu a însemnat mult pentru Craiova. La câte trădări au fost la noi, nu e Claudiu cel mai rău. EvenimenÂtele din tribună s-au situat în marja normală de agresivitate
Adrian Mititelu, patron FC U Craiova
Articol scris de Marius PITARU
Foto: Bogdan IORDACHE