Ripensia Timișoara mai are de jucat în 2017 două etape din sezonul de Liga a 2-a, după ce propunerea de amânare a startului de retur a fost respinsă. În acest weekend, pentru roș-galbeni va fi o deplasare de mare distanță, parcursă parțial cu avionul, parțial pe șosele patriei, așadar, o călătorie nu tocmai ușoară la ultima deplasare din acest an.
Ripensia a fost printre cele 15 cluburi care au depus cerere la FRF pentru amânarea primelor două etape din retur pentru anul 2018. Comitetul Executiv al FRF a fost ferm însă și a votat în unanimitate împotriva propunerii. Ripensiștii își iau așadar valizele și merg spre Suceava, destinație spre care pleacă vineri.
Elevii lui Radu Suciu merg cu avionul pe ruta Timișoara – Iași. Din capitala actuală a Moldovei, urmează deplasarea pe cale terestră spre vechea Cetate de Scaun a Sucevei. Între cele două orașe mari din nordul țării, distanța e de 145 de km. Așadar, pentru ripensiști, va fi o deplasare puțin mai solicitantă decât cea până la Uricani, sat aflat la marginea Iașului.
Mihai Hecsko se va opera
Lotul nu e deloc în cea mai bună stare. La început de sezon, cuplul de fundași centrali al Ripensiei era format din Flavius Vlădia și Mihai Hecsko. Cel de-al doilea a ratat mare parte din tur și acum se va opera, deoarece are o ciupitură de menisc care nu îi dă pace.
Astfel, timișorenii vor juca din nou cu trei fundași centrali, la fel cum au făcut-o cu Miroslava, care i-a bătut cu 3-0. De asemenea, Marius Toma va fi absent, întrucât a luat cartonaș roșu direct meciul trecut.
Ripensia e pe locul 11, cu 21 de puncte, iar Foresta e pe locul 19, cu 17 puncte. Partida de pe stadionul Areni are loc sâmbătă, de la ora 11:00, și nu va fi televizată.
Articol scris de Anda DELIU