Revenit la Deva după trei ani, mijlocașul de 25 de ani Adrian
Borza a reușit o dublă la redebutul în tricoul alb-roșu al
Mureșului, sâmbătă, în victoria cu 3-0 în fața Unirii Alba-Iulia,
iar la final a fost felicitat public de antrenorul Constantin
Olariu.
„Adi este un jucător bun, cu calități certe. Sper să
facă un retur bun la Deva, să ajute echipa să își îndeplinească
obiectivul, după care să plece mai departe acolo unde știu că își
dorește să joace, la o echipă din Liga 1”, a spus
Olariu.
Bucuros pentru cele două goluri, jucătorul de bandă stângă
promite și alte goluri cu care să ajute echipa să își îndeplinească
obiectivul. „Am venit cu sufletul la Deva. Vreau să joc
meci de meci, să dau cât mai multe goluri și, împreună cu colegii
mei, să reușim să menținem Mureșul în Liga a doua”, a
spus Borza care a evoluat sub Cetate în returul sezonului
2007-2008.
Roadele
antrenamentelor
Cu Alba-Iulia, Borza a deschis scorul în minutul 27, cu un șut
din 11 metri pe lângă portarul Pascal și tot el l-a majorat, în
startul reprizei secunde, când, de la 20 de metri, a lobat mingea
peste goalkeaper-ul oaspeților, ieșit mult din poartă (54). La
primul gol, Borza a fost servit de Rareș Stan, iar la al doilea, a
primit o pasă din propria jumătate de teren, de la Sătmar.
„Ambele goluri au fost marcate din faze pe care
le-am exersat la antrenamente”, a punctat Olariu.
Golul trei a fost marcat de fundașul central Lucian Perde, cu
capul, și el transferat la Deva în intersezon.
Etapa viitoare, sâmbătă, 19 martie, Mureșul va evolua în
deplasare la UTA Arad.
articol scris de Sami
Tamaș
foto de Cristi Vatavu (ZIARUL
HUNEDOREANULUI)