Viorel Moldovan a ajuns vineri la un acord cu Adrian Zamfir pentru a prelua clubul Rapid, iar actele se vor semna cel mai probabil luni. Pentru a deveni patron în Giulești, Moldovan va trebui să-i achite actualului finanțator aproximativ 50.000 de euro, plus un procent din depăgubirile pe care Rapid le va primi, dacă vor avea câștig de cauză la Tribunalul Federal de la Lausanne. Giuleștenii au contestat decizia luată de TAS în august 2013, prin care au fost retrogradați în liga secundă.
Viorel Moldovan și viitorii săi asociați au pregătit deja 500.000 de euro pentru a achita restanțele jucătorilor și angajaților, până vineri. Pe 28 martie, rapidiștii au termen la Tribunalul București, unde judecătorul sindic va decide dacă va aproba sau nu planul de reorganizare. Astfel, pentru a nu fi probleme, vinerea viitoare, la Tribunal, tehnicianul giuleștenilor vrea să achite cât mai multe restanțe pentru a trece mai ușor planul de reorganizare.
Pancone, director sportiv
După ce se va oficializa tranzacția, Viorel Moldovan va deveni manager general, iar din vară va aduce un antrenor principal. De asemenea, „Moldo-gol” îi pregătește lui Daniel Pancu o funcție în conducerea clubului, dacă acesta se va decide să lase de fotbal. Se pare că, din vară, Pancone va fi noul director sportiv al giuleștenilor.
Articol scris de Marius PITARU