Rapid București – Rapid CFR Suceava 1-1. Giuleștiul, martorul celui mai spectaculos meci al sezonului

Marius ANGHEL 26 Oct. 2015, 20:02 Campionat
Rapid București - Rapid CFR Suceava 1-1.** Giuleștiul, martorul celui mai spectaculos meci al sezonului

Ultimul meci al etapei a 10-a a Ligii 2 aduce față în față două echipe cu același nume: Rapid. Rapid București și Rapid CFR Suceava joacă astăzi, de la ora 18:00, pe gazonul stadionului „Valentin Stănescu” pentru poziția de lider în Seria I. Până la victoria Sport Clubului din Bacău de sâmbătă, de la Piatra Neamț, scor 3-2 cu Ceahlăul, cele două Rapid se aflau la egalitate de puncte pe primele două locuri în seria din care fac parte. Acum, băcăuanii au unul în plus și au acaparat fotoliul de lider, însă îl pot ceda la finalul jocului de azi. Acesta este și obiectivul bucureștenilor și sucevenilor în meciul direct.

Meciul din Giulești din această seară va fi arbitrat de centralul Iulian Călin (Ștefănești – Argeș) și de asistenții Adrian Vornicu (Iași) și Ovidiu Arușoaie (Piatra Neamț).

COMENTARIUL LIVE

â–ºRapid: Romero – Kusnir, Robuste, Grassi, Josl – C. Raiciu, Moke, Trandu – I.Popa, Embalo, Tudoran
Rezerve:  Manea – Luque, V. Nicolae, Jeslinek, Cioablă, Monzo, M. Martin
Antrenor: Dan Alexa

â–ºRapid CFR: Niga – D. Bălan, S. Ciobanu, Ferariu, Semeghin – Golofca, Aeroaiei, Sumanariu, Vrabie – M. Negru,  M. Enciu
Rezerve: Hânțescu, – M. Onciu, Sandu, Sfrijan, Velescu, Apostol, Dănilă
Antrenor: Bogdan Tudoreanu

â–ºFinal de meci. Tocmai s-a terminat cea mai frumoasă partidă a sezonului

â–ºMin 90+3 Iulian Călin dictează din nou penalty pentru gazde, după un henț al lui Enciu. Execută Luque, dar trimite mult peste poartă!

â–ºMin 90+2 Tudoran șutează frumos de la 20 de metri, Niga scoate cu greu în corner

â–ºMin 90+1 Semeghin încearcă să înscrie direct din corner, dar Luque e atent și respinge de la prima bară

â–ºMin 87 Tudoran scoate o minge din picioarele lui Bălan, pasează la Trandu, care centrează în careu, de unde Cioablă reia, dar șutul atacantului rapidist e blocat de un fundaș sucevean

â–ºMin 83 Tomas Josl vede cartonașul roșu direct, după o intrare cu talpa sus la Vrabie

â–ºMin 78 Trandu e faultat în careu de Dănilă, iar Iulian Călin dictează lovitură de la 11 metri. Tot mijlocașul central giuleștean execută, în dreapta lui Niga, dar goalkeeper-ul sucevean respinge

â–ºMin 73 1-1 Tudoran centrează din flancul stâng, iar Martin se desprinde din marcaj și reia cu capul din 10 metri, fără șanse pentru Niga

â–ºMin 71 ⇔ M. Negru iese de pe teren. Intră M. Onciu

â–ºMin 69 ⇔ Ultima schimbare la Rapid. Embalo îi lasă locul lui Luque

â–ºMin 68 ⇔ Dănilă intră în locul lui Aeroaiei

â–ºMin 66 Embalo cade în careul sucevan după un duel cu D. Bălan, dar arbitrul lasă jocul să continue

â–ºMin 55 ⇔ Sumanariu, cel mai bun om al oaspeților, iese de pe teren accidentat. Locul lui e luat de Sfrijan

â–ºMin 54 Embalo îi pasează lui Tudoran, dar fotbalistul crescut la academia lui Gheorghe Hagi șutează în plasa laterală

â–ºMin 53 Tudoran șutează de la 14 metri, dar Enciu, aflat pe direcția balonului, respinge în corner

â–ºMin 51 Negru recuperează o minge din picioarele lui Kusnir, întoarce pentru Enciu, dar șutul atacantului sucevean trece puțin pe lângă poarta lui Romero

â–ºMin 46 ⇔ Cioablă intră pe teren în locul lui Raiciu

â–ºA început repriza a doua

â–ºPauză, după o repriză dominată în totalitate de oaspeți

â–ºMin 45 Dan Alexa e trimis în tribună, după ce intră pe gazon și oprește o minge, în momentul în care arbitrul Iulian Călin nu fluierase întreruperea jocului

  â–ºMin 43 Tudoran reușește prima acțiune importantă a gazdelor. Driblează trei adversari în flancul drept, dar nu mai are energie pentru a pune în pericol poarta lui Niga

â–ºMin 38 Sumanariu trage, din lovitură liberă, dar Romero plonjează și respinge de sub bară

â–ºMin 28 ⇔ Prima schimbare a meciului. I. Popa îi lasă locul lui M. Martin

â–ºMin 24 Romero face un henț stupid la marginea careului de 16 metri, Semeghin bate superb lovitura liberă rezultată, dar mingea lovește doar bara

â–ºMin 20 Vrabie ia o acțiune pe cont propriu și șutează de la marginea careului de 16 metri, prea slab pentru a pune probleme

â–ºMin 13 0-1 Semeghin execută o lovitură liberă de pe partea stângă, Kusnir intervine nefericit și deviază mingea în propria poartă

â–ºMin 9 Aeroaiei intră în careu și șutează, dar Romero reține

â–ºA început meciul
 

Marius ANGHEL 26 Oct. 2015, 20:02 Campionat
Pe aceeași temă