UTA a fost și pe urma unui portar în această iarnă, cele mai calde nume fiind cele ale lui Dragoș Balauru sau Alberto Cobrea. Până la urmă, nu a mai venit nimeni, dar asta și pentru că tehnicienii arădeni au decis să meargă pe mâna goalkeeperilor din tur, Roberto Bodea și Miroslav Orlic.
Se părea că austriacul chiar pleacă cu prima șansă la titularizare, însă o accidentare în debutul amicalului cu Luceafărul Oradea l-a ținut zile bune pe margine. Bodea a apărat cu Dacia Unirea Brăila (scor 3-0), în prima etapă din 2019, nu a luat gol și are șanse mari să intre între buturi și cu Ripensia, sâmbătă, de la ora 14:00.
Mai mult, se pare că Orlic nu mai este foarte mulțumit la UTA și asta pentru că ar fi primit, prin intermediul impresarului său, o ofertă din Kuweit, pe un salariu mult mai bun decât la Arad, scrie Sport Arad.
Evident, conducătorii UTA-ei nu vor să audă de așa ceva, mai ales că perioada de transferuri e gata în România și nu ar mai găsi înlocuitor pentru austriac. „Orlic vine la antrenamente, se pregătește, nu știm să aibă nemulțumiri sau gânduri de plecare. Mister a avut o discuție cu el, dar nu știm nimic concret, nu avem nimic palpabil, scris. Perioada de transferuri s-a terminat în Europa. De apărat va apăra cine decide Dan Țapoș, adică care va fi mai pregătit la fiecare meci. Dacă sunt oferte pentru Orlic sau oricare jucător al UTA-ei trebuie să fie în atenția clubului”, a precizat Cristian Păcurar, antrenorul secund al „Bătrânei Doamne”.
La rândul său, Codru Grădinariu a confirmat că pe adresa grupării „roș-albe” nu a venit nicio ofertă pentru Miroslav Orlic, care – astfel – rămâne să-și respecte contractul cu UTA.
Altfel, înaintea meciului cu Ripensia, Copaci, Melinte și Neagu nu s-au antrenat normal până marți, însă toți sunt ceva mai bine de ieri încoace. De „vină” pare a fi și suprafața naturală pe care s-au pregătit „roș-albii” în ultimele zile, stafful tehnic arădean luând în calcul și mutarea definitivă a antrenamentelor pe „Motorul II” sau alt gazon verde din municipiu. Pe de altă parte, antrenorul UTA-ei a anunțat absența certă a lui Stephan Coulibaly.
Sursa: Sport Arad