Radu Suciu a găsit, înaintea derby-ului cu ASU Poli, cheia motivării jucătorilor Ripensiei. „A venit soarele și pe strada noastră”. Despre tragerile de timp: „Vreți să fim extraordinar de altfel?”

Anda DELIU, Marius ANGHEL 15 Oct. 2018, 19:20 Campionat

Cu Radu Suciu în continuare ca antrenor interimar pe banca Ripensiei, roș-galbenii s-au impus, duminică seară, cu 1-0 în derby-ul cu ASU Politehnica. Directorul sportiv a spus că nu a forțat nota cu motivarea, dar a apăsat exact pe „punctul” dureros și se pare că acest lucru a dat roade. La final, Anghelina și Mansour au tras de timp, senegalezul fiind și penalizat de arbitru pentru asta, dar fostul portar al lui Poli crede că gesturile elevilor săi nu sunt de condamnat. De asemenea, Suciu spune că în curând va veni alt tehnician la Ripensia.

Fără îndoială, fotbalul timișorean trece printr-un moment de criză profundă, cu spectatori care abia se mai adună 2.000 la un meci. De asemenea, și cele trei echipe sunt toate în a doua parte a clasamentului ligii secunde. În acest context, Suciu le-a spus jucătorilor că trebuie să câștige pentru a demonstra că mai reprezintă ceva pentru Timișoara. „A venit soarele și pe strada noastră, într-un moment foarte important. Așa cum le-am spus jucătorilor înainte de meci, este jocul lor, ei trebuie să-l câștige, așa cum și meritul pentru victorie este exclusiv al lor. Hai să zicem că și noi banca tehnică avem meritul că am avut inspirație. Dar oricât de inspirați am fi fost noi, conta ce făceau ei. Le-am spus că trebuie să câștige acest joc pentru a arăta că reprezintă ceva în orașul acesta. Am învins o echipă bună, dificil de contracarat, pragmatică, care primește greu gol, dar azi am reușit să înscriem și să nu primim gol. I-am simțit pe jucători foarte montați față de alte partide”, a precizat directorul sportiv al Ripensiei.

Alex Popovici a marcat golul victoriei, iar Suciu spune că l-a schimbat deoarece, deocamdată, nu e pregătit fizic pentru a juca 90 de minute. La ACS Poli, de unde a venit la Ripensia, atacantul fusese trimis o perioadă să se antreneze separat. „Popovici a muncit foarte mult, a avut realizări, a dat și un gol frumos. Dar la un moment dat a obosit. Nu are încă tonus pentru a juca 90 de minute, a avut o perioadă în care nu a jucat”, a explicat Suciu.

Ripensia, un club diferit, dar nu extraordinar

De la înființare, sloganul Ripensiei a fost „un club autentic” și conducătorii susțineau că vor să fie ceva diferit față de majoritatea echipelor din fotbalul mioritic.

Meteahna tragerilor de timp a ajuns însă și la roș-galbeni. Pe finalul meciului, Marian Anghelina s-a prăbușit pe gazon, a fost dus la marginea terenului pentru îngrijiri medicale, dar a cerut rapid să reintre, iar Mansour ieșea foarte lent spre schimbare, aplaudând ironic și huiduielile galeriei, fapt pentru care arbitrul l-a și penalizat.

Radu Suciu consideră că gesturile nu sunt de condamnat. „Asta face parte din arsenalul tactic al unui joc. Nu mi s-a părut exagerat gestul lui. Vedem asta destul de des, noi chiar suntem o echipă cuminte din acest punct de vedere Ripensia este un club altfel, dar vreți să fim extraordinar de altfel?”, a spus Suciu despre acets aspect.

„Mă prezint la teren dacă nu cumva primesc un telefon de la președinte”

Ripensia și-a reluat de a doua zi antrenamentele, deoarece joi are meci cu „U” Cluj. Radu Suciu spune că acum ar fi premise pentru aducerea lui Alexandru Pelici, dar la începutul acestei săptămâni va merge tot el la ședința de pregătire, în caz în care nu primește un telefon.

„Eu l-am propus pe Alexandru Pelici când noi eram la un nivel inferior. Atunci nu existau premise să vină, acum există premise pentru așa ceva. Nu știu, probabil o să vină. Mâine mă prezint la teren, dacă nu cumva primesc un telefon de la președintele Clubului. Se vrea a se gândi bine pasul următor, de aceea starea aceasta durează. Dar nu etern, se va termina la un moment dat. Probabil se discută cu atenție și de o parte și de alta, se fac planuri pe termen lung. Cred că lui Pelici i-a căzut greu ce s-a întâmplat la Sibiu. Cred că are nevoie de o pauză. Trebuie să ai morlaul sănătos când te înhami la o treabă”, a mai spus Suciu.

După 12 etape, Ripensia are 12 puncte și se află pe poziția a 14-a. Joi, roș-galbenii joacă pe teren propriu, de la ora 19:00, cu „U” Cluj.

Articol scris de Anda DELIU
Foto: Leczki JOZSI (Mediafax foto)

Anda DELIU, Marius ANGHEL 15 Oct. 2018, 19:20 Campionat
Pe aceeași temă