Programul competițional al noului sezon al Ligii 2. Când se joacă derby-urile dintre ASU Poli, UTA, Petrolul, „U” Cluj, FC Argeș sau Farul

Marius ANGHEL 19 Jul. 2018, 12:13 Campionat

Federația Română de Fotbal a tras la sorți în această dimineață, de la ora 11:00, calendarul competițional al noii ediții a Ligii 2. Campionatul eșalonului secund debutează pe 4 august.

În urma trageri la sorți a rezultat ca echipele să aibă următoarele numere care să le indice programul conform tabelei Berger 20:

(echipe care sunt din același oraș și care, conform regulamentului, trebuie să joace alternativ pe teren propriu)
2ASU Politehnica Timișoara
12ACS Politehnica Timișoara
18Metaloglobus
8 – Daco-Getica București
(echipe care au solicitat să joace în deplasare)
15 – Sportul Snagov
14 – Academica Clinceni
13 – UTA Arad
(echipe nou-promovare care joacă acasă)
4 Aerostar Bacău
9 – SSC Farul Constanța
6 – Petrolul Ploiești
1 – ACS Energeticianul
3 – Universitatea Cluj
(restul echipelor din Liga 2)
19 – Chindia Târgoviște
5 – FC Argeș
20 – Luceafărul Oradea
7 – CS Mioveni
11 – Ripensia Timișoara
16 – CS Balotești
17 – Pandurii Lignitul Târgu Jiu
10 – Dacia Unirea Brăila

Programul competițional al noului sezon al Ligii 2 este următorul:

ETAPA I – 4 august 2018

ACS Energeticianul – Luceafărul Oradea
ASU Politehnica Timișoara – Chindia Târgoviște
Universitatea Cluj – Metaloglobus
Aerostar Bacău – Pandurii Târgu Jiu
FC Argeș – CS Balotești
Petrolul Ploiești – Sportul Snagov
CS Mioveni – Academica Clinceni
Daco-Getica București – UTA Arad
SSC Farul Constanța – ACS Poli Timișoara
Dacia Unirea Brăila – Ripensia Timișoara

Etapa II – 11 august 2018

Luceafărul Oradea – Ripensia Timișoara
ACS Poli Timișoara – Dacia Unirea Brăila
UTA Arad – SSC Farul Constanța
Academica Clinceni – Daco-Getica București
Sportul Snagov – CS Mioveni
CS Balotești – Petrolul Ploiești
Pandurii Târgu Jiu – FC Argeș
Metaloglobus – Aerostar Bacău
Chindia Târgoviște – Universitatea Cluj
ACS Energeticianul – ASU Politehnica Timișoara

Etapa III – 18 august 2018

ASU Politehnica Timișoara – Luceafărul Oradea
Universitatea Cluj – ACS Energeticianul
Aerostar Bacău – Chindia Târgoviște
FC Argeș – Metaloglobus
Petrolul Ploiești – Pandurii Târgu Jiu
CS Mioveni – CS Balotești
Daco-Getica București – Sportul Snagov
SSC Farul Constanța – Academica Clinceni
Dacia Unirea Brăila – UTA Arad
Ripensia Timișoara – ACS Poli Timișoara

Etapa IV – 25 august 2018

Luceafărul Oradea – ACS Poli Timișoara
UTA Arad – Ripensia Timișoara
Academica Clinceni – Dacia Unirea Brăila
Sportul Snagov – SSC Farul Constanța
CS Balotești – Daco-Getica București
Pandurii Târgu Jiu – CS Mioveni
Metaloglobus – Petrolul Ploiești
Chindia Târgoviște – FC Argeș
ACS Energeticianul – Aerostar Bacău
ASU Politehnica Timișoara – Universitatea Cluj

Etapa V – 1 septembrie 2018

Universitatea Cluj – Luceafărul Oradea
Aerostar Bacău – ASU Politehnica Timișoara
FC Argeș – ACS Energeticianul
Petrolul Ploiești – Chindia Târgoviște
CS Mioveni – Metaloglobus
Daco-Getica București – Pandurii Târgu Jiu
SSC Farul Constanța – CS Balotești
Dacia Unirea Brăila – Sportul Snagov
Ripensia Timișoara – Academica Clinceni
ACS Poli Timișoara – UTA Arad

Etapa VI – 8 septembrie 2018

Luceafărul Oradea – UTA Arad
Academica Clinceni – ACS Poli Timișoara
Sportul Snagov – Ripensia Timișoara
CS Balotești – Dacia Unirea Brăila
Pandurii Târgu Jiu – SSC Farul Constanța
Metaloglobus – Daco-Getica București
Chindia Târgoviște – CS Mioveni
ACS Energeticianul – Petrolul Ploiești
ASU Politehnica Timișoara – FC Argeș
Universitatea Cluj – Aerostar Bacău

Etapa VII – 15 septembrie 2018

Aerostar Bacău – Luceafărul Oradea
FC Argeș – Universitatea Cluj
Petrolul Ploiești – ASU Politehnica Timișoara
CS Mioveni – ACS Energeticianul
Daco-Getica București – Chindia Târgoviște
SSC Farul Constanța – Metaloglobus
Dacia Unirea Brăila – Pandurii Târgu Jiu     
Ripensia Timișoara – CS Balotești     
ACS Poli Timișoara – Sportul Snagov     
UTA Arad – Academica Clinceni

Etapa VIII – 22 septembrie 2018

Luceafărul Oradea – Academica Clinceni
Sportul Snagov – UTA Arad
CS Balotești – ACS Poli Timișoara
Pandurii Târgu Jiu – Ripensia Timișoara
Metaloglobus – Dacia Unirea Brăila
Chindia Târgoviște – SSC Farul Constanța
ACS Energeticianul – Daco-Getica București
ASU Politehnica Timișoara – CS Mioveni
Universitatea Cluj – Petrolul Ploiești
Aerostar Bacău – FC Argeș

Etapa IX – 29 septembrie 2018

FC Argeș – Luceafărul Oradea
Petrolul Ploiești – Aerostar Bacău
CS Mioveni – Universitatea Cluj
Daco-Getica București – ASU Politehnica Timișoara
SSC Farul Constanța – ACS Energeticianul
Dacia Unirea Brăila – Chindia Târgoviște
Ripensia Timișoara – Metaloglobus
ACS Poli Timișoara – Pandurii Târgu Jiu
UTA Arad – CS Balotești
Academica Clinceni – Sportul Snagov

Etapa X – 6 octombrie 2018

Luceafărul Oradea – Sportul Snagov
CS Balotești – Academica Clinceni
Pandurii Târgu Jiu – UTA Arad
Metaloglobus – ACS Poli Timișoara
Chindia Târgoviște – Ripensia Timișoara
ACS Energeticianul – Dacia Unirea Brăila
ASU Politehnica Timișoara – SSC Farul Constanța
Universitatea Cluj – Daco-Getica București
Aerostar Bacău – CS Mioveni
FC Argeș – Petrolul Ploiești

Etapa XI – 10 octombrie 2018 (intermediară)

Petrolul Ploiești – Luceafărul Oradea
CS Mioveni – FC Argeș
Daco-Getica București – Aerostar Bacău
SSC Farul Constanța – Universitatea Cluj
Dacia Unirea Brăila – ASU Politehnica Timișoara
Ripensia Timișoara – ACS Energeticianul
ACS Poli Timișoara – Chindia Târgoviște
UTA Arad – Metaloglobus
Academica Clinceni – Pandurii Târgu Jiu
Sportul Snagov – CS Balotești

Etapa XII – 13 octombrie 2018

Luceafărul Oradea – CS Balotești
Pandurii Târgu Jiu – Sportul Snagov
Metaloglobus – Academica Clinceni
Chindia Târgoviște – UTA Arad
ACS Energeticianul – ACS Poli Timișoara
ASU Politehnica Timișoara – Ripensia Timișoara
Universitatea Cluj – Dacia Unirea Brăila
Aerostar Bacău – SSC Farul Constanța
FC Argeș – Daco-Getica București
Petrolul Ploiești – CS Mioveni

Etapa XIII – 20 octombrie 2018

CS Mioveni – Luceafărul Oradea
Daco-Getica București – Petrolul Ploiești
SSC Farul Constanța – FC Argeș
Dacia Unirea Brăila – Aerostar Bacău
Ripensia Timișoara – Universitatea Cluj
ACS Poli Timișoara – ASU Politehnica Timișoara
UTA Arad – ACS Energeticianul
Academica Clinceni – Chindia Târgoviște
Sportul Snagov – Metaloglobus
CS Balotești – Pandurii Târgu Jiu

Etapa XIV – 27 octombrie 2018

Luceafărul Oradea – Pandurii Târgu Jiu
Metaloglobus – CS Balotești
Chindia Târgoviște – Sportul Snagov
ACS Energeticianul – Academica Clinceni
ASU Politehnica Timișoara – UTA Arad
Universitatea Cluj – ACS Poli Timișoara
Aerostar Bacău – Ripensia Timișoara
FC Argeș – Dacia Unirea Brăila
Petrolul Ploiești – SSC Farul Constanța
CS Mioveni – Daco-Getica București

Etapa XV – 3 noiembrie 2018

Daco-Getica București – Luceafărul Oradea
SSC Farul Constanța – CS Mioveni
Dacia Unirea Brăila – Petrolul Ploiești
Ripensia Timișoara – FC Argeș
ACS Poli Timișoara – Aerostar Bacău
UTA Arad – Universitatea Cluj
Academica Clinceni – ASU Politehnica Timișoara
Sportul Snagov – ACS Energeticianul
CS Balotești – Chindia Târgoviște
Pandurii Târgu Jiu – Metaloglobus

Etapa XVI – 10 noiembrie 2018

Luceafărul Oradea – Metaloglobus
Chindia Târgoviște – Pandurii Târgu Jiu
ACS Energeticianul – CS Balotești
ASU Politehnica Timișoara – Sportul Snagov
Universitatea Cluj – Academica Clinceni
Aerostar Bacău – UTA Arad
FC Argeș – ACS Poli Timișoara
Petrolul Ploiești – Ripensia Timișoara
CS Mioveni – Dacia Unirea Brăila
Daco-Getica București – SSC Farul Constanța

Etapa XVII – 17 noiembrie 2018

SSC Farul Constanța – Luceafărul Oradea
Dacia Unirea Brăila – Daco-Getica București
Ripensia Timișoara – CS Mioveni
ACS Poli Timișoara – Petrolul Ploiești
UTA Arad – FC Argeș
Academica Clinceni – Aerostar Bacău
Sportul Snagov – Universitatea Cluj
CS Balotești – ASU Politehnica Timișoara
Pandurii Târgu Jiu – ACS Energeticianul
Metaloglobus – Chindia Târgoviște

Etapa XVIII – 24 noiembrie 2018

Luceafărul Oradea – Chindia Târgoviște
ACS Energeticianul – Metaloglobus
ASU Politehnica Timișoara – Pandurii Târgu Jiu
Universitatea Cluj – CS Balotești
Aerostar Bacău – Sportul Snagov
FC Argeș – Academica Clinceni
Petrolul Ploiești – UTA Arad
CS Mioveni – ACS Poli Timișoara
Daco-Getica București – Ripensia Timișoara
SSC Farul Constanța – Dacia Unirea Brăila

Etapa XIX – 28 noiembrie 2018 (intermediară)

Dacia Unirea Brăila – Luceafărul Oradea
Ripensia Timișoara – SSC Farul Constanța
ACS Poli Timișoara – Daco-Getica București
UTA Arad – CS Mioveni
Academica Clinceni – Petrolul Ploiești
Sportul Snagov – FC Argeș
CS Balotești – Aerostar Bacău
Pandurii Târgu Jiu – Universitatea Cluj
Metaloglobus – ASU Politehnica Timișoara
Chindia Târgoviște – ACS Energeticianul

În 2018 se joacă și două etape din retur, apoi campionatul se reia cu etapa a 22-a, pe 23 februarie 2019, și se va încheia pe 1 iulie 2019. La fel ca în tur, și în retur sunt programate tot câte două intermediare.

Programul etapelor returului:

Etapa a 20-a – 1 decembrie 2018
Etapa a 21-a – 8 decembrie 2018
Etapa a 22-a – 23 februarie 2019
Etapa a 23-a – 2 martie 2019
Etapa a 24-a – 9 martie 2019
Etapa a 25-a – 16 martie 2019
Etapa a 26-a – 23 martie 2019
Etapa a 27-a – 30 martie 2019
Etapa a 28-a – 6 aprilie 2019
Etapa a 29-a – 13 aprilie 2019
Etapa a 30-a – 17 aprilie 2019 (intermediară)
Etapa a 31-a – 20 aprilie 2019
Etapa a 32-a – 27 aprilie 2019
Etapa a 33-a – 4 mai 2019
Etapa a 34-a – 11 mai 2019
Etapa a 35-a – 15 mai 2019 (intermediară)
Etapa a 36-a – 18 mai 2019
Etapa a 37-a – 25 mai 2019
Etapa a 38-a – 1 iunie 2019


 

În noul sezon al Ligii 2 vor evolua 20 de echipe, care au obținut dreptul de participare după cum urmează:

– 2 echipe care au retrogradat din Liga 1
– 12 echipe care au evoluat în sezonul precedent al competiției Liga 2
– 5 echipe care au promovat din Liga 3
– o echipă care a retrogradat din Liga 2, dar a ocupat locul vacant rămas ca urmare a deciziei clubului CS Afumați de a continua în Liga 3

Echipele care vor evolua în noul sezon al Ligii 2:

ACS Politehnica Timișoara
ASC Daco-Getica București
(fosta Juventus București)
AFC Chindia Târgoviște
Fotbal Club Argeș
ACS FC Academica Clinceni
ASU Politehnica Timișoara
CS Luceafărul Oradea
CS Mioveni
CS Sportul Snagov
AFC Ripensia Timișoara
AFC UTA Arad
CS Balotești
CS Pandurii Lignitul Târgu Jiu
ACS Dacia Unirea Brăila
CS Aerostar Bacău
ASSCS Farul Constanța
ACS Petrolul 52 Ploiești
ACS Energeticianul
(fosta ACS Șirineasa)
AS FC Universitatea Cluj
FC Metaloglobus București

Procedura de stabilire a programului de disputare a sezonului 2018-2019 pentru competiția Liga 2 se va face pe baza Tabelei Berger pentru 20 echipe, numărul corespunzător fiecărei echipe fiind stabilit prin tragere la sorți.

Se numerotează bilele de la 1 la 20 și se introduc în două urne separate:
• Urna A (acasă) – roșu – bilele cu numerele 1, 2, 3, 4, 5, 6, 7, 8, 9, 10
• Urna B (deplasare) – albastru – bilele cu numerele 11, 12, 13, 14, 15, 16, 17, 18, 19, 20

În conformitate cu articolul 10, alin. 4 din ROAF, care spune că „în cazul în care mai multe cluburi au sediul social în aceeași localitate, se va întocmi programul în așa fel încât echipele cluburilor respective să joace alternativ pe teren propriu, pentru ca în aceste localități să fie asigurat un program competițional echilibrat”, în aceste situații se va folosi următoarea schemă numerică, în care unui număr din urna A îi corespunde un număr din urna B, astfel încât programul celor două echipe să nu se suprapună:

1-11  2-12  3-13  4-14  5-15  6-16  7-17  8-18  9-19  10-20

În actuala ediție de campionat, există două perechi de cluburi care intră sub incidența articolului mai sus menționat din ROAF: ACS Poli Timișoara și ASU Politehnica Timișoara, respectiv ASC Daco-Getica București și FC Metaloglobus București.

În cele două cazuri, vor fi puse la dispoziție două bile, una conținând un bilet cu litera A – pentru acasă și alta un bilet cu litera D – pentru deplasare. În funcție de bila aleasă, reprezentantul primului clubul va extrage apoi o bilă din urna corespunzătoare A pentru acasă sau B pentru deplasare. În funcție de numărul extras din urnă, celuilalt club din aceeași localitate i se va aloca numărul pereche din schema de mai sus.

De ex: dacă ASC Daco-Getica va extrage numărul 5, FC Metaloglobus va primi numărul 15 sau dacă ACS Poli va extrage numărul 19, ASU Poli va primi numărul 9.

După încheierea acestei etape a țintarului, vor urma la rând echipele nou promovate, care vor disputa primul joc pe teren propriu (acasă). În aceste condiții, ele vor extrage o bilă dintre cele rămase în urna A. Dacă numărul extras a fost deja alocat uneia dintre echipele din perechile cu sediul social în aceeași localitate, se va extrage o nouă bilă.

După tragerea la sorți a numărului din Tabela Berger pentru echipele nou-promovate, se vor amesteca apoi toate bilele rămase într-o singură urnă și se extrag în ordinea clasamentului campionatului precedent, fiecare echipă primind un număr.

Dacă numărul extras a fost deja alocat uneia dintre echipele din perechile cu sediul social în aceeași localitate, se va extrage o nouă bilă.

Echipele sunt apoi înscrise în tabelul cu etapele de campionat.

Foto: FRF

Marius ANGHEL 19 Jul. 2018, 12:13 Campionat
Pe aceeași temă