Sâmbătă dimineață, în complexul Ghencea, supraviețuitorii
migrației spre Urziceni au avut drept adversar pe nou-promovata CF
Brăila. Cunoscută pe vremuri sub numele de Dacia Unirea Brăila,
echipa de pe Dunăre s-a prezentat la meci chiar ca o Dacie. Numai
că nu a fost vorba de un Duster, ci de o bătrână 1310. Din păcate
pentru brăileni, adversară i-a fost echipă a Stelei care i-a avut
în teren pe Zapata, Ricardo Gomes și Andrei Ionescu, dar și o
apărare cu o medie de vârstă puțin peste 18 ani!
În aceste condiții, nu poți să ai nicio scuză că nu ai putut
învinge pe Steaua II cu atât mai mult cu cât fundașii laterali ai
bucureștenilor aveau fiecare câte 17 ani și jumătate!
Revenind la meciul propriu-zis, calitatea meciului a fost
scăzută, simțindu-se pe de o parte lipsa de experiență a copiilor
de la Steaua II, dar și lipsa de valoare de partea cealaltă. Pe
lângă toate acestea, oaspeții au trebuit să facă și o schimbare
încă din prima repriză după ce Moise a suferit o accidentare la
mână după un contact cu un adversar. Cele mai importante momente
ale primei reprize, dar de altfel și ale meciului, atunci când
gazdele au deschis scorul și au rămas pe teren și cu un om în
plus.
Mai întâi, Albu a profitat de moliciunea fundașului stânga
brăilean pentru a centra ideal până la Rusu, atacantul stelist
îndeplinând o formalitate. 1-0 și era minutul 38. Cu doar un minut
înainte de pauză același Rusu scapă spre poarta lui Anton și este
busculat de căpitanul Gurguiatu, brăileanul primind roșu direct
pentru fault ca ultim apărător.
Fără Ricardo Gomes, dar cu mai mult
tupeu
Dacă în prima repriză, steliștii s-au mișcat mult mai bine, în
cea de-a doua parte a meciului au avut mult de suferit după
schimbarea lui Ricardo Gomes, care nu a mai intra după pauză din
cauza unei accidentări. Timofte și-a terminat schimbările de la
pauză, după ce a scos unul dintre jucătorii Under 21 obligatorii,
în speță pe Iosofache. Cum pe bancă nu a mai avut altă opțiune
Under 21 decât pe portarul Botaș, după ce Oprea intrase în locul
lui Moise încă din prima repriză, Timofte a fost obligat să facă
dublă schimbare pentru a putea introduce un senior în locul lui
Iosofache. Așa că Brăila a început repriza a doua cu Botaș între
buturi și cu Moldoveanu în teren, dar și cu mai mult chef de
joc.
Prima ocazie importantă însă a fost tot la poarta oaspeților,
atunci când Albu a luat o minge pe cont propriu, a făcut o cursă de
50 metri cu jaloane brăilene și a pasat ideal la Irinel Dumitru,
dar șutul acestuia nu l-a putut învinge pe Botaș, care a respins în
lateral. La poarta cealaltă, Nelu Bucă nu e în stare să plesnească
un balon cu capul și nu îl deranjează pe Zapata dintre buturi.
A urmat ocazia meciului pentru brăileni, la un lovitură liberă
din semicercul de la marginea careului de 16 metri al Stelei. Sorin
Bucă a șutat violent spre poarta lui Zapata, dar columbianul a avut
un reflex de mare portar și a respins șutul brăileanului.
Până la finalul meciului, ambele echipe au avut șansa de a pune
în pericol buturile adverse, dar fără vreun efect semnificativ pe
tabelă
Articol și foto de Mihai
ANDRIEȘ