Portarul Pampea a adus prima victorie! „Sperăm în continuare”

30 Oct. 2011, 11:53 Campionat
Portarul Pampea a adus prima victorie!**

Pentru turdeni, partida de pe teren propriu în compania celor de la FC Bihor a fost catalogată drept una capitală. Un rezultat de egalitate sau o înfrângere a ,,vulturilor” ar fi însemnat renunțarea la mai mulți jucători și înlocuirea acestora cu tineri din propria pepinieră.

Jucând pentru totul în acest joc, elevii lui George Ciorceri au reușit să deschidă scorul încă din minutul 7, când tânărul Andrei David a trimis un șut sănătos spre poarta bihorenilor. Pogacsics nu a reușit să rețină, iar Cosmin Tilincă, aflat pe fază, a înscris de la câțiva metri. Golul lui Tilincă a dat aripi ,,vulturilor” și în intervalul minutelor 17-21 au ratat în patru situații desprinderea pe tabelă, prin Boroștean (17, 20) și Robert Cristian (18, 21).
Jocul curgea în favoarea gazdelor, dar în minutul 26 centralul Marian Balaci a rupt echilibrul numeric destul de ușor prin eliminarea lui Ciprian Străuț, care a văzut cel de-al doilea cartonaș galben destul de ușor pentru o simulare. Cu un om în plus, orădenii au încercat să restabilească egalitatea și au fost aproape în minutele 37, când Muscă a șutat de la circa 7 metri în plasa laterală și în 42, prin Malinic, dar șutul acestuia a trecut milimetric pe lângă stâlpul stâng al porții lui Florin Pampea.
Cu avantaj minim la pauză și cu un om mai puțin, Arieșul își mai trece în cont o ratare în minutul 48, care de la 7 metri lateral dreapta a șutat peste poartă. Două minute mai târziu, Târcă a pătruns în viteză pe flancul drept, a centrat, dar Tilincă a reluat cu capul pe mijlocul porții, de unde defensiva orădeană a reușit să îndepărteze pericolul.
Echipa lui Stelian Farcău, fiind atenționată de cele două ratări, a ripostat în minutul 51, dar Diarra aflat la circa 7 metri lateral stânga a șutat pe jos la colțul lung, dar mingea spre bucuria turdenilor nu a prins cadrul porții. Tot bihorenii ratează egalarea prin Birtalan, în minutul 69, când șutul acestuia a fost respins în corner de la rădăcina de Florin Pampea. Boroștean a mai încercat și în minutul 71 un șut de la 17 metri, numai că mingea a ieșit în afara terenului pe lângă stâlpul drept al porții lui Pogacsics. Echipa de pe Criș nu s-a putut împăca cu gândul înfrângerii și în minutul 79, Sfârlea a executat o lovitură liberă directă de la aproximativ 25 de metri, dar Pampea a reținut în doi timpi din fața lui Birtalan.
Inevitabilul pentru gruparea turdeană s-a produs în minutul 80, la o minge înaltă în careu gazdelor, Pampea a reușit să ,,împingă” mingea până la Birtalan, care nemarcat la 5 metri a restabilit egalitatea, cu un șut ca la antrenament. Deși mai mult de 60 de minute au evoluat în inferioritate numerică, dar cu ,,cuțitul ajuns la os” gazdele au încercat imposibilul și la acțiunea lui Târcă, din minutul 90, la un contact al acestuia cu Deaconescu, în suprafața de pedeapsă, confirmată de asistentul Bogdan Ghiorghioiu, centralul Marian Balaci a acorda penalty. În lipsa lui Cătălin Bucur din teren, sarcina executării loviturii de la punctul cu var i-a revenit ,,căpitanului,, Florin Pampea, care a reușit să transforme aducându-și echipa în avantaj și totodată să obțină primele 3 puncte pe teren propriu în acest sezon.
Aveam mare nevoie de această victorie și băieții au fost conștienți de acest lucru. Mi-a plăcut dăruirea de care au dat dovadă, dar și efortul depus după ce am rămas în inferioritate numerică. Victoria ne dă semnale că se poate mai mult și sperăm să continuăm pe un plan ascendent în jocurile care vor urma„, a declarat George Ciorceri, antrenor principal Arieșul
Am întâlnit o echipă care prin ce a demonstrat în teren și-a dorit mai mult decât noi. Deși am jucat în superioritate numerică mai mult de 60 de minute, nu am reușit să materializăm acest avantaj. Cred că lovitura de pedeapsă a fost acordată gazdelor cu prea mare ușurință, dacă stăm să analizăm în faza premergătoare acordării loviturii de la 11 metri au fost două faulturi consecutive ale gazdelor nesancționate de central„, a declarat Stelian Farcău, antrenor principal FC Bihor.
Arieșul Turda – FC Bihor 2-1
Tilincă (7), Pampea (90 – pen.) / Birtalan (80)
Pampea (cpt) – Târcă, Bier, Timar, Tegzeș – R. Cristian (82 Cr. Pop), C. Străuț, Daouda, Boroștean (82 J. Vajda), Tilincă, Adrian David (70 V. Pop). Antrenori: George Ciorceri și Marcel Rusu
Avertismente: C. Străuț (23; 26), Pampea (90+3)
Eliminare: C. Străuț (26)
Pogacsics – Oltean, Muscă, Deaconescu, Diarra – Coroian, Selagea (Fl. Pop), Sfârlea, Florean (76 Popa) – Malinic (46 Birtalan) , Sorian
Antrenor: Stelian Farcău
Avertismente: Malinic (38), Selagea (45+2), Muscă (70)
Articol scris de Ioan ARION
30 Oct. 2011, 11:53 Campionat
Pe aceeași temă